Miercuri, 6 octombrie, confruntarea dintre CSA Steaua București și BC CSU Sibiu a închis etapa secundă a Ligii Naționale. Mai există două jocuri care nu s-au disputat, fiind amânate, însă nu se vor juca foarte curând.
Până în acest moment, antrenorii formațiilor din LNBM și-au conturat o idee legată de lotul pe care îl au la dispoziție și două echipe au decis să aducă întăriri. Este vorba de Rapid București, care a ajuns la o înțelegere cu Jagan Mosely, și de CSM Focșani, care l-a înregimentat pe Demetris Morant.
Mosely a absolvit Universitatea Georgetown, unde a avut medii de 5.5 puncte, 2.9 recuperări și 2.8 pase decisive. În 2020, acesta și-a început cariera de profesionist în Ungaria, la Egis Kormend, formație alături de care a jucat în campionatul intern și în FIBA Europe Cup.
În 19 jocuri, Mosely a adunat 7.4 puncte, 2.5 recuperări și 1.8 pase decisive. Baschetbalistul în vârstă de 23 de ani are o înălțime de 1,91 metri și evoluează ca fundaș.
În schimb, Morant este o extremă de forță, care a mai jucat în Europa, la Aris Salonic (Grecia), Artland Dragons (Germania), Szolnoki Olaj (Ungaria) și Golden Eagle (Kosovo). În sezonul precedent, petrecut în Kosovo, jucătorul în vârstă de 29 de ani a strâns 8.3 puncte, 8.7 recuperări, 1.2 intercepții și 1.1 pase decisive.
Morant a absolvit Florida Gulf Coast University cu medii de 10.5 puncte, 7.9 recuperări și 1.4 capace în stagiunea 2016-2017, ultima petrecută în Statele Unite.
În runda a treia, Rapid București primește vizita lui Athletic Constanța, iar CSM Focșani se deplasează pe terenul lui FC Argeș Basketball.
*foto: Orlando Sentinel, 247 Sports
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!