Stiri Juniori U20 Feminin

Niksa Bavcevic: "Am făcut un joc foarte bun. Sunt mândru"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
12.01.2013

Niksa Bavcevic, antrenorul principal al lui U Mobitelco Cluj-Napoca, a vorbit pe marginea succesului repurtat asupra lui CSU Sibiu, scor 89-76, în etapa a 17-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin - ediția 2012/13:

"Cred că am făcut un joc foarte bun și sunt mândru. Am observat că lumea a fost satisfăcută de jocul nostru. Acest lucru este confirmat de faptul că am stabilit două performanțe stagionale pentru noi. În primul rând 119 la eficiență, ceea ce este foarte mare, iar în al doilea rând am avut 28 de pase decisive. În plus, am avut 40 de recuperări.

A fost o victorie a echipei. Am jucat bine 35 de minute. Excepție fac primele câteva minute din repriza a doua, atunci când am fost individualiști, însă foarte repede ne-am revenit și am jucat așa cum am stabilit.

Sunt mulțumit de ritmul de joc. Cred că ultimele 3-4 meciuri ale noastre au arătat că suntem în creștere de formă. Cred că avem potențial să elevăm jocul nostru. De asemenea, consider că avem potențial să creștem în condițiile în care Djapa nu este încă la nivelul echipei. Sunt satisfăcut de faptul că apărarea funcționează. În această seară a fost o plăcere pentru mine să văd cum joacă echipa mea în apărare.

Primul sfert a fost excelent pentru noi. Am fost concentrați, jocul ne-a mers foarte bine, ne-am apărat perfect. Ei au jucat individual și i-am contracarat complet din punct de vedere defensiv.

Referitor la jucătorul nou nu pot să spun foarte multe. Este aici, îl vom testa și vom vedea în ce mod poate el să ne ajute.

Am auzit rezultatul de la Constanța. Un rezultat surprinzător și o situație foarte dificilă pentru Mediaș. Au schimbat câțiva jucători, au lucruri de pus la punct. Acest rezultat arată că nu poți să mergi nicăieri cu pretenții să câștigi dacă nu te pregătești corespunzător. E o ligă foarte dificilă. Nu știu cum a fost atmosfera la Constanța, dar am văzut ce a fost la Cluj în acest meci. Este minunat pentru baschetul românesc ce se întâmplă în acest moment." 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!