Stiri Juniori U20 Feminin

Primă repriză excepțională pentru Gaz Metan

Adrian Micinic

Adrian Micinic
29.03.2013

Gaz Metan Mediaș a bifat una dintre cele mai categorice victorii în acest sezon competițional. Formația pregătită de către Marcel Țenter a trecut de SCM U Craiova cu scorul de 101-66 într-un meci contând pentru etapa a 29-a din sezonul regulat al Ligii Naționale.

În drum spre această performanță, echipa de pe Târnava Mare a realizat o primă repriză excepțională din punct de vedere al finalizării. Concret, Gaz Metan a avut 18/22 la aruncările de două puncte. Adică a avut un procentaj de 82% la acest procedeu. Adăugând aruncările de trei puncte, Mediaș a avut 22/30 în prima jumătate a partidei, adică 73%. Iată dovada:

 

La final, Gaz Metan a avut 28/39 la două puncte, adică 72%. În plus, la general a avut 38/60, adică 63.3%.

Interesant este faptul că SCM U Craiova a terminat meciul de la Mediaș cu 21 de coșuri marcate din acțiune. Altfel spus, Gaz Metan a înscris mai multe coșuri din acțiune în primele 20 minute de joc decât a reușit echipa lui Andjelko Mandic în toate cele 40.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!