Stiri Juniori U20 Feminin

Rapid București este neînvinsă în noul sezon și caută să-și continue seria de victorii în confruntarea cu Steaua București

Rapid București este neînvinsă în noul sezon și caută să-și continue seria de victorii în confruntarea cu Steaua București

Rapid București este revelația începutului de sezon în Liga Națională de Baschet Masculin, având un parcurs perfect după primele patru etape. Formația din capitală își propune să-și continue seria de victorii sâmbătă, 19 octombrie, în confruntarea cu Steaua București.

Feroviarii au începutul sezonul cu o victorie la Craiova, 67-72. A urmat o nouă deplasare la Galați, unde vișinii s-au impus clar, cu 68-100.

În etapa a treia, trupa lui Milan Skobalj a jucat în premieră pe teren propriu, întâlnind SCM Timișoara. În acest meci, Rapid a obținut victoria la o singură posesie, scor 78-76. Etapa precedentă a confirmat statutul echipei ca neînvinsă, în urma unei deplasări dificile la Vâlcea, unde s-au impus cu 68-72.

De partea cealaltă, Steaua București traversează o perioadă favorabilă, reușind să obțină două victorii consecutive și căutând să își continue seria pozitivă pe terenul lui Rapid București.

Roș-albaștri au avut un start fals de sezon,  pierzând categoric duelul cu CSM Oradea, 94-67. A urmat o nouă înfrângere în etapa a doua, pe teren propriu, în fața lui CSO Voluntari, cu 68-75.

În etapa următoare, trupa lui Ciprian Enache a jucat la FC Argeș, unde a reușit să producă surpriza, obținând prima victorie a stagiunii cu 77-83. În etapa anterioară, Steaua reușit un nou succes, de data aceasta pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Constanța, meci încheiat la o singură posesie diferență, cu 83-82.

Tony Hicks este liderul steliștilor în debutul de sezon, înregistrând medii de 17.3 puncte, 3.7 recuperări și 5.0 pase decisive pentru +16 la eficiență.  De partea cealaltă, Rapid București are trei lideri diferiți la principalele categorii de statistică, unde Matiss Kalackovskis este principalul marcator cu 16 puncte pe meci, Mladen Armus conduce la recuperări, cu o medie de 7, iar Roman Penn este cel mai bun pasator, cu o medie de 6.3 assist-uri.

Confruntarea dintre Rapid București și Steaua București este programată sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20:00 și poate fi urmărită pe FRB TV.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!