Stiri Juniori U20 Feminin

Seria CSM Oradea vs U Mobitelco Cluj-Napoca

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.04.2013

Seria dintre CSM Oradea și U Mobitelco Cluj-Napoca, contând pentru primul tur al playoff-ului Ligii Naționale de baschet masculin se anunță atractivă în special prin prisma faptului că cele două echipe au ajuns în situații inedite.

Formația pregătită de către Cristian Achim are pentru prima dată în istoria clubului avantajul terenului propriu. Acest lucru se datorează clasării pe poziția a 2-a la încheierea fazei regulate. În schimb, U Mobitelco Cluj vine după cel mai modest sezon regulat din istoria recentă, însă după unul dintre cele mai bune parcursuri în Cupa României.

Practic cele două cluburi se întâlnesc pentru prima oară în playoff. Interesant este că o fac în condițiile mai sus enunțate, adică cu formația orădeană având mai multe jocuri pe teren propriu. Lucru oarecum ciudat dacă ne uităm peste istoricul recent al echipei din Cluj, una care a jucat patru finale de campionat în precedentele șapte sezoane.

Pe de altă parte, indiferent de avantajul terenului propriu meciurile de baschet se joacă între echipe. Iar aspectul pur baschetbalistic e cel care va decide și soarta acestui duel.

Iată câteva lucruri de care trebuie ținut cont înaintea seriei dintre CSM Oradea și U Mobitelco Cluj:

Experiența jocurilor cu miză în faze importante ale unor competiții precum Liga Națională este de partea lui U Mobitelco Cluj. Includem aici atât istoricul celor două cluburi, cât și experiența propriu-zisă a jucătorilor celor două echipe.

CSM Oradea mizează pe un joc colectiv bine pus la punct. Circulația mingii, dar mai ales blocajele (pick) sunt armele bihorenilor. Atât timp cât roș-albaștrii pot să joace eficient din punct de vedere colectiv ei au șanse să învingă pe oricine. Marele semn de întrebare este dacă pot limita numărul de posesii pierdute și de aruncări libere ratate în jocuri cu miză. Este o provocare în fața căreia nu au reușit să răspundă corespunzător în încheierea fazei regulate.

U Mobitelco Cluj promovează un baschet neconvențional. Foarte multe minute de joc fără pivot pe teren, respectiv cu trei sau chiar patru jucători de același profil. Din punct de vedere fizic clujenii au iarăși un avantaj important. Niksa Bavcevic ar putea opta să reducă la minim minutele în care doi dintre Wright, Paul și Nakic se află pe parchet. E posibil ca prezența a doi fundași în același timp să dezavantajeze Clujul. În schimb, cu un singur fundaș, indiferent că e Wright sau Paul, U Mobitelco are un avantaj foarte important.

Spre deosebire de U Mobitelco, formația bihoreană a avut la dispoziție mai multe zile de pregătire înaintea playoff-ului. Bihorenii au chemat preparatorul fizic cu care au colaborat în presezon pentru a face o încărcare pe latura fizică înaintea începerii playoff-ului. E posibil ca CSM Oradea să dispună de un tonus mai bun din punct de vedere fizic decât în finalul sezonului regulat. Un aspect de care vor avea nevoie în condițiile în care întâlnesc una dintre forțele campionatului la capitolul fizic. În plus, se joacă în zile consecutive. Aspect ce poate fi decisiv împotriva unor echipe ca și cea de pe Someș.

Niksa Bavcevic, pe lângă experiența acumulată în Belgia, unde a obținut câteva rezultate notabile, respectiv cele două finale de cupă și o semifinală de campionat în România, are obiceiul de a-și roti cu frecvență sporită jucătorii din rotația de bază. Inclusiv la turneul final al Cupei României au fost momente în care echipa sa a jucat în același timp cu Baciu și Djapa, pentru ca două minute mai târziu să nu se mai afle pe parchet niciunul dintre ei. De asemenea, Clujul are momente în care joacă cu doi fundași și trei extreme sau cu un fundaș și patru extreme. Cert este că în mai multe partide a reușit să obțină tot ce este mai bun de la jucătorii săi folosind cu conscvență alcătuiri neconvenționale.

CSM Oradea trebuie să facă ajustări în jocul său. Trebuie să aducă ceva nou pentru a-și surprinde adversarul pentru că U Mobitelco pe cât de lipsită este de idei pe atac pozițional, într-atât este de redutabilă în apărarea așezată. Bihorenii trebuie să găsească noi soluții de a băga mingea sub coș și în același timp să forțeze adversasrul să joace pozițional (aspect în care Clujul suferă cel mai mult).

Stilul în care joacă U Mobitelco Cluj obligă adversarul să găsească soluții pentru a folosi anumiți jucători. Adaptat la CSM Oradea acest lucru înseamnă că antrenorul Cristian Achim va trebui să găsească variante prin care să eficientizeze jocul baschetbaliștilor de forță. Este vorba în principal de Sasha Topcov. De asemenea, orădenii ar putea avea dificultăți în folosirea eficientă a unor oameni precum Silviu Lupusavei (dezavantajat de talia impresionantă a Clujului), respectiv Bogdan Țibîrnă (similar lui Topcov va trebui să-și urmărească adversarul direct în afara spațiului de trei secunde și chiar în afara semicercului).

În fine, un aspect deosebit de important în jocul de baschet este recuperarea. În special cea ofensivă. Capitol la care U Mobitelco Cluj este a doua din România în urma lui Gaz Metan Mediaș. Practic toți jucătorii Clujului participă în mod activ la acest capitol. Poziționarea, respectiv calitățile fizice/atletice sunt net favorabile echipei din Cluj.

Înaintea acestei serii, în pofida faptului că trebuie să joace mai multe jocuri în deplasare, U Mobitelco Cluj pornește cu prima șansă.

Foto: Andor Marton

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea corleone :

    idee
    Stim ca tot poporul se pricepe la politica si la sport. :) In acest sens imi permit sa propun un "cinci" de start pentru Oradea: 1. Franklin; 2. Dillon 3. Comagic 4. Stefanovic 5. Pesic.

    cu 12 ani în urmă (11.04.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea suporter oradean :

    de acord cu tine
    dar daca este stefanovic pe foaie,Sasha,sau Maric ? unul din ei pe banca,eu l-as lasa pe Maric in primul meci,cu toate ca ,Stefanovic este un jucator de moral,iar stand pe banca de cateva etape nu prea vad cum se integreaza in joc.Sa nu mai vorbim la cate aruncari de la 3 pct pe langa cos a dat ,la apararea si recuperare e bun pentru aruncare la cos NU.

    cu 12 ani în urmă (11.04.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea corleone :

    risc
    Intr-adevar, titularizarea lui Stefanovic dupa cateva etape de stat pe tusa ar fi un risc. Pe de alta parte impotriva Clujului esti obligat sa risti, daca mergi pe abordare conventionala nu ai nicio sansa (s-a vazut asta in meciurile anterioare). Daca iese antrenorul e zeu, daca nu, asta e a castigat echipa mai buna. In articol Adrian a remarcat foarte bine: ai nevoie de oameni care stiu sa se apere la extremele Clujului dar si sa recupereze - macar defensiv - adica Stefanovic :). La intrebarea pe cine l-as lasa in afara lotului, raspunsul nu e usor. Maric intr-adevar este putin iesit din forma dar totodata este capitanul echipei, deci aici mai pot fi luate in considerare si alte aspecte decet cele strict legate de performatele individuale ale lui. Pe de alta parte Topchov - un jucator bun de altfel - este intr-o oarecare masura "useless" impotriva acestei echipe de la Cluj in afara putinelor minute cand joaca Baciu. Dar in acele minute ar mai putea intra si Tibarna...

    cu 12 ani în urmă (11.04.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    bravo!!!
    felicitari celor de mai sus si in special lui Cristi Achim!!! ideea de a juca faa Topchov se pare ca a fost castigatoare, cel putin dupa primul meci!!! Stefanovici a facut un meci f bun, chiar daca statisticile nu-l evidentiaza!!! speram ca azi va fi 2-0 pt ORADEA!!! chiar nu-mi dau seama ce surprize pregateste Achim azi, dar e musai sa incerce ceva nou.....sau surpriza ar fi sa joace tot ca ieri?! asteptam si o sa vedem curand!

    cu 12 ani în urmă (14.04.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!