Stiri Juniori U20 Feminin

Srecko Sekulovic: "Cu Mediaş mă aştept la meciuri foarte intense fizic"

Zsombor Balint

Zsombor Balint
29.04.2013

Srecko Sekulovic, antrenorul formaţiei BC Mureş a prefaţat duelul cu Gaz Metan Mediaş la conferinţa de presă dedicată seriei semifinale:

Aşteptăm cu nerăbdare primele meciuri cu Mediaş, au fost zece zile de pregătire, o perioadă un pic lungă după încheierea seriei cu CSM Bucureşti. Cred că avem o şansă bună de a ne califica în finală. Mediaş are o echipă foarte valoroasă, nu numai cu străini buni, dar şi cu români valoroşi, şi un antrenor pe care îl respect mult, dar nu ne temem de ei, vom încerca să le contracarăm jocul. Mă aştept să joace foarte agresiv în apărare, cred că vor fi meciuri foarte fizice, în aceste condiţii condiţia fizică poate fi un element important. Mai ales că se joacă două meciuri la două zile, un sistem ciudat.

La noi tot lotul este valid, Dumitru a urmat tratament, şi a avut program special de antrenamente, dar acum se simte mai bine. Rămâne să vedem cât va fi afectat de această pauză forţată.”

Întrebat dacă se aşteaptă la o serie lungă, de cinci meciuri, Sekulovic a răspuns afirmativ:

Este foarte posibil ca seria se se decidă în cinci meciuri. Dacă nu vom putea să câştigăm ambele meciuri de acasă, deşi sperăm, nu este nimic terminat, vom merge la Mediaş să ne batem. În play-off totul este posibil, vedeţi exemplul Oradea, care a pierdut un meci acasă cu Clujul, dar a câştigat două în deplasare.”

Întrebat dacă are de gând să odihnească jucători diferiţi dintre cei şapte străini în primele două partide, Sekulovic a spus:

Voi alege dintre cei doi conducători de joc, Ceskovic şi Navickas, pentru că pe celelalte posturi nu există suplinitori, în schimb Cuic poate fi folosit şi pe unu. În plus ar mai fi şi Baczó, cu toate că el este încă foarte tânăr pentru un meci cu o asemenea miză. Nu ştiu încă dacă voi schimba după primul meci. Asta depinde de forma arătată de jucători, şi de tactica adoptată de Mediaş, pentru că sunt sigur că vor încerca şi ei să ne suprindă cu ceva.”

Foto: Manases Sandor (www.sportoldal.ro) 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!