Steaua CSM Eximbank Bucuresti va avea astăzi o deplasare foarte dificilă în a șaptea rundă din cadrul grupei D a EuroCup, pe parchetul celor de la Trabzonspor Medical Park. În meciul tur Steaua s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 76-71.
Steaua vine după a doua înfrângere acasă, în fața celor de la UNICS Kazan, scor 88-71. Elevii lui Hristu Șapera începuseră bine partida, conducând după primul sfert cu 25-21. Dar apoi echipa rusă a revenit în forță, a câștgat prima repriză la 10 puncte și nu a lăsat din mână frâiele victoriei. Aceasta a fost cea de-a patra înfrângere pentru steliști în EuroCup. Aceștia au mai pierdut pe terenul lui Unics (94-68) și la Aris Salonic (70-66), dar și pe teren propriu cu Banvit Bandirma (78-64). De asemenea, elevii lui Hristu Șapera au obținut două victorii, ambele pe teren propriu. Prima a venit chiar cu Trabzonspor, scor 76-71, iar a doua a fost obținută acum două săptămâni cu Buducnost Podgorica, scor 81-75.
Cel mai bun marcator al Stelei este Marko Marinovic, cu 12,2 puncte, care conduce în gruparea ”Roș-Albastră” și la capitolul pase decisive, cu 4,5 assist-uri. Titus Nicoară are cel mai bun indice al eficienței, cu +15,7, grație celor 11,8 puncte, 7,7 recuperări și 1,8 pase decisive. Totodată, Aleksandar Rasic a strâns în șase meciuri o medie de 10,2 puncte și 4,3 pase decisive.
Hristu Șapera va avea tot lotul la dispoziție în această partidă, după ce a început sezonul cu absențele foarte importante ale lui Gerald Lee și Pani Barac.
De partea cealaltă Trabzonspor vine după două înfrângeri consecutive, ambele în deplasare. De altfel turcii au pierdut toate cele trei confruntări în care au fost oaspeți, la Steaua (76-71), la Unics (78-64) și la Aris Salonic (78-70). În schimb, elevii lui Nenad Markovic au obținut trei victoria, toate pe teren propriu. Aceștia au câștigat partidele cu Aris (74-71), cu Buducnost (75-71) și cu Banvit (96-88).
Trei jucători se remarcă în mod special din punct de vedere statistic în echipa turcilor. E vorba în primul rând de Andrija Stipanovic, care are o medie de 16 puncte și 5,3 recuperări pe meci, de Dwight Hardy, care a adunat 15,2 puncte cu 43,8% la aruncările de la 3 puncte și de Tarence Kinsey, care a strâns 14,5 puncte și 6,7 recuperări pe întâlnire.
Pentru Steaua va fi cel de-al 14-lea duel contra unor echipe din Turcia. Până acum steliștii s-au impus în 7 meciuri, pierzând de alte 6 ori. De partea cealaltă Trabzonspor a întâlnit de patru ori echipe din România, pierzând doar partida din tur cu Steaua. Sezonul trecut, în EuroChallenge, turcii au învins de două ori U BT Cluj (81-80 la Cluj și 91-72 pe teren propriu) și pe Energia Târgu-Jiu, în Finalul Four-ul competiției ,scor 83-63. De altfel echipa din Trabzon a ajuns până în finala EuroChallenge sezonul trecut, pierdută în fața celor de la JSF Nanterre, scor 64-63.
În meciul tur, câștigat de steliști la 5 puncte, cel mai bun marcator al „Roș-Albaștrilor” a fost Titus Nicoară, cu 18 puncte. De asemenea s-au mai remarcat Denis Ikovlev (15 pct, 5/6 de la trei puncte), Aleksandar Rasic (14 pct, 6 pase decisive) și Marko Marinovic (12 pct, 6 pase decisive). De la Trabzonspor cel mai bun marcator a fost Tarence Kinsey, cu 21 de pct, urmat de Andrija Stipanovic (13 pct) și Dwight Hardy, cu 12.
În LNBM Steaua are doar 7 partide jucate din 9 în total și se află pe locul cinci cu 6 victorii și o singură înfrângere, suferită la cheremul celor de la CSM CSU Oradea. De partea cealaltă Trabzonspor are o situație diametral opusă, fiind la coada clasamentului primei ligi din Turcia (locul 14 din 16 echipe), cu doar 2 victorii din primele nouă etape.
Partida dintre Trabzonspor Medical Park și Steaua CSM Eximbank București se va juca astăzi, de la ora 19:00 și va fi difuzată de Digi Sport 4.
*foto: sportpictures.eu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!