CS Rapid București are parte de un sezon excelent și a izbutit să se califice în semifinalele Ligii Naționale, acolo unde se va duela cu U-BT Cluj-Napoca, echipa care a câștigat ultimele două titluri naționale.
Primele două meciuri se vor disputa marți, 25 aprilie, și joi, 27 aprilie, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Iată ce a declarat Tudor Costescu, înaintea deplasării în Ardeal:
„În acest moment al campionatului, nu cred că poate fi vorba de vreun meci ușor. Mai ales că întâlnim o echipă favorită la câștigarea titlului. Sigur că ne-a avantajat faptul că am terminat seria în trei meciuri, ne-am dorit foarte mult acest lucru și am arătat-o pe teren, în special în ultimul meci când am avut caracter și energie să revenim. Faptul că am avut ceva mai multe zile de pregătire, pentru noi, e un avantaj, ținând cont de structura echipei. Evident că și adversarii și-au făcut viața ușoară, câștigând cu 3-0. Ne aflăm în aceeași situație cu ei”, conform paginii oficiale de Facebook a alb-vișiniilor.
În sezonul regulat, cele două formații și-au împărțit victoriile. Clujenii s-au impus în Sala Rapid, grație unui coș marcat în ultima secundă de Stefan Bircevic, iar bucureștenii au câștigat în „Horia Demian”, după o triplă decisivă a lui Vaidas Kariniauskas. Întrebat dacă sunt importante aceste rezultate, tehnicianul lui Rapid a spus următoarele:
„Poate doar din punctul acesta de vedere (n.r. psihologic) să aibă vreo relevanță. Din punct de vedere sportiv, meciurile vor arăta cu totul altfel. Ei au experiență foarte mare, jucând multe meciuri în cupele europene. Noi avem ceva modificări față de acele meciuri și nu cred că e relevant din punct de vedere sportiv. Sigur că, psihologic, ne-a arătat că suntem o echipă care putem să facem față oricărui adversar din ligă. Ne dă speranțe și ne-a lăsat să credem că putem să ne confruntăm de la egal la egal.”
La final, Costescu a spus că nu contează dacă elevii săi joacă în Sala Sporturilor „Horia Demian” sau în BTarena:
„Pentru mine e important cum jucăm noi acasă. E treaba lor. Am înțeles că sunt probleme din punct de vedere al ocupării sălii. Nu știu ce priorități au. Sigur că au făcut tot ce pot să se asigure că vor desfășura meciul în cele mai bune condiții. Faptul că e sala mai mare sau mai mică cred că pe ei va trebui să îi intereseze.”
Meciul 1 este programat la ora 19:00 și va fi transmis, în direct, pe Digi Sport 3, Prima Sport 3 și FRB TV.
*foto: Baschet Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!