Marți, 5 decembrie, va începe prima rundă din returul sezonului regulat al BKT EuroCup. U-BT Cluj-Napoca, reprezentanta României în această competiție se deplasează pe terenul lui Turk Telekom, finalista stagiunii precedente.
În tur, gruparea ardeleană s-a impus cu 80 la 71, la capătul unui meci pe care l-a controlat în totalitate. Alb-negrii au evoluat excelent, mai ales în prima repriză, și conduceau, la pauză, cu 50 la 26. După revenirea de la vestiare, alb-albaștrii au oferit o replică foarte solidă, însă gazdele au gestionat bine finalul și au obținut primul succes în sezonul 2023-2024.
Atunci, liderul lui U-BT a fost Karel Guzman, care a strâns 14 puncte, 4 recuperări și 3 intercepții. De partea cealaltă, Tyrone Wallace a avut 18 puncte, 3 intercepții, 2 pase decisive și 2 recuperări.
Chiar dacă multă lume se aștepta ca eșecul din BTarena să fie doar un accident pentru formația turcă, s-a dovedit contrariul, iar Turk Telekom, cu un bilanț de o victorie și opt înfrângeri, se află pe ultima poziție în grupa B din EuroCup. Singurul succes al vicecampioanei a venit în etapa secundă, când s-a impus cu 79 la 77 în fața lui Buducnost.
A urmat apoi o serie de șapte meciuri pierdute la rând, ultimul chiar în fața lui Slask Wroclaw, grupare ce nu simțise gustul victoriei până în acel moment. Așadar, polonezii au izbutit să o depășească pe Turk Telekom în clasament, datorită coșaverajului mai bun (-58 vs. -63).
Trupa din Ankara stă ceva mai bine în campionatul național, unde, cu un bilanț de 5-5, se află pe poziția a zecea, la egalitate cu Manisa, Petkim Spor și Tofas Bursa. În acest weekend, elevii lui Selcuk Ernak au cedat la 14 puncte (81-67) confruntarea cu Manisa, din deplasare.
Conducerea lui Turk Telekom nu a rămas fără reacție după începutul slab de sezon și a decis să facă schimbări la nivelul băncii tehnice. Așadar, Nenad Canak, antrenorul adus în această vară de la Lietkabelis, a fost demis și înlocuit cu Selcuk Ernak, care o pregătise în ultimele cinci stagiuni pe Darussafaka Istanbul.
Canak s-a întors la Lietkabelis și a ajutat-o pe echipa lituaniană să-și intre în formă, în timp ce Ernak nu a avut la fel de mult succes cu noua sa formație. Chiar și așa, Turk Telekom nu este o grupare care trebuie subestimată.
Ea are în lot jucători precum James Palmer Jr. (11.0 puncte, 2.8 recuperări, 2.0 pase decisive), Tyrone Wallace (15.0 puncte, 3.8 recuperări, 3.4 pase decisive) sau Steven Enoch (12.9 puncte, 9.0 recuperări).
Totuși, Turk Telekom l-a pierdut pe Jalen Adams, cel mai bun marcator al alb-albaștrilor (15.4 puncte, 3.3 pase decisive, 2.3 recuperări), care a decis să plece de la gruparea din capitala Turciei.
De partea cealaltă, U-BT Cluj-Napoca se deplasează în Turcia din postura de ocupantă a poziției secunde în grupa B a BKT EuroCup. Campioana României are un bilanț de 7-2 în această competiție, singurele eșecuri venind în fața lui Gran Canaria și JL Bourg, echipele de pe locurile 1 și 3.
În ultima etapă a turului, trupa lui Mihai Silvășan a primit vizita lui Lietkabelis într-un duel de excepție, care a avut nevoie de prelungiri pentru a stabili învingătoarea. În cele din urmă, grație celor 65 de puncte marcate de DJ Seeley, Emanuel Cățe și Jarell Eddie, U-BT s-a impus cu 120 la 111.
De asemenea, pe plan intern, „studenții” nu au întâmpinat probleme până în acest moment, având nouă victorii în campionat și două în Cupa României. În weekend, ardelenii au câștigat cu 98 la 81 disputa cu Rapid București, grație unei noi prestații de excepție a lui Cățe, care a strâns 16 puncte, 10 recuperări și +29 la eficiență.
Așadar, în sezonul 2023-2024, U-BT Cluj-Napoca are 18 victorii din 20 de meciuri, pentru un procentaj al succesului de 90%. Patrick Richard și compania își doresc, cu siguranță, să obțină un nou rezultat pozitiv în Turcia și să continue lupta pentru primele poziții în grupa B a EuroCup. Însă, alb-negrii vor da de un adversar care va da maximul pentru a-și apăra terenul propriu.
Încleștarea va avea loc marți, 5 decembrie, de la ora 19:00, în Ankara Arena, care are o capacitate de 10.400 de locuri. Duelul va putea fi urmărit, în direct, pe Prima Sport 3. Rămâne de văzut dacă Bryce Jones, fundașul titular al campioanei României, va putea fi utilizat în această partidă.
*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!