U-BT Cluj-Napoca a reușit să câștige după o revenire de la -15 în disputa cu Slask Wroclaw, diferența făcând-o finalul întâlnirii. Meciul de miercuri, 11 octombrie, s-a încheiat cu 70-67 în dreptul campioanei României, care a ajuns astfel la 2-0 bilanț în grupa B din EuroCup.
Slask: Jawun Evans, Hassani Gravett, Jakub Niziol, Saulius Kulvietis, Dusan Miletic
U-BT: Bryce Jones, DJ Seeley, Karel Guzman, Jarell Eddie, Andrija Stipanovic
Puținele reușite din startul meciului au ajutat formația poloneză să conducă cu 5-2, iar Seeley a devenit al doilea marcator din tabăra lui U-BT în acest meci și Niziol a ajuns la linia de fault pentru a urca avansul gazdelor la +4. Eddie a înscris de afară la jumătatea sfertului (8-7), iar Guzman a ratat oportunitatea egalării după ce și polonezii au irosit șansa unor două puncte ușoare pe tranziție. Jones a luat pe cont propriu o acțiune la 12-11, imediat după Niziol fiind cel care a beneciat de o liberă în plus și a refăcut ecartul de patru lungimi, după care Zebski a dus scorul la 19-15 prin aruncările precise de la linia de pedeapsă. Slask a condus cu 21-15 la finalul parțialului, în urma unei noi reușite din partea lui Zebski.
Eddie a oprit perioada cu șase puncte la rând venite din partea lui Slask, dar apoi gazdele au ajuns la 25-17 și clujenii au ratat o șansă bună de a tăia deficitul la o singură posesie. Jumătatea sfertului doi l-a găsit pe Parakhouski la linia liberelor, zonă din care Slask a depășit deja 10 aruncări, și Golebiowski a surprins defensiva ardelenilor cu un backdoor cut urmat de time-out lui Mihai Silvășan la 31-24. Clujenii au răspuns bine după intervenția antrenorului și Guzman a redus handicapul la două puncte, iar Jones a ratat ultima aruncare a „studenților” în prima repriză, scorul fiind 36-33, după ce polonezii au condus cu +6 în ultimul minut al acestui parțial.
Reușita lui Seeley, prin care U-BT a egalat, a fost urmată de șapte puncte consecutive pentru Slask și s-a făcut 43-36. Guzman a răspuns cu o triplă, după care la jumătatea sfertului trei Niziol a trecut cu succes pe la linia de fault (48-41), iar peste puțin timp diferența a crescut la 10 puncte, moment în care Silvășan a cerut time-out. Miletic a contribuit defensiv într-o perioadă în care polonezii au devenit mult mai eficienți și Kulvietis a scuturat plasa de la distanță pentru 56-41, diferența fiind coborâtă la una dintr-o singură cifră cu tripla lui Seeley, iar tabela a indicat 56-48 după al treilea sfert.
Golebiowski i-a dus pe amfitrioni la +10, o pătrundere a lui Mokoka fiind bună pentru 58-50 și peste puține secunde a venit un timp de odihnă la banca lui Slask. Mejeris a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a bătut la recuperare, Guzman fiind depășit în defensivă de către Zebski și Stipanovic a răspuns imediat la 62-56. Ardelenii au adunat ratări succesive până când Mokoka a fost trimis la linia de fault, după care Golebiowski și-a împărțit încercările din aceeași zonă și Seeley a marcat pe atacuri succesive de la distanță pentru 67-66. Clujenii au venit la conducere pentru prima dată din startul partidei prin punctele lui Jones, stângăciile polonezilor din ultimul minut fiind decisive și U-BT s-a apărat bine în momentele rămase, la final impunându-se cu 67-70.
DJ Seeley a fost cel mai bun om al campioanei României cu cele 24 de puncte, 5 recuperări, 5 intercepții, 2 pase decisive și 6/10 de la distanță. Andrija Stipanovic (14 puncte, 3 recuperări) și Bryce Jones (10 puncte, 8 recuperări, 6 pase decisive) au urmat pe lista marcatorilor.
Singurii în double digits pentru Slask Wroclaw au fost Jakub Niziol (18 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive, 9/9 la libere) și Daniel Golebiowski (10 puncte, 2 pase decisive).
Clujenii vor avea următorul meci european pe 17 octombrie, în fieful lui JL Bourg. Până atunci, campionii României vor juca pe teren propriu în acest final de săptămână cu SCM Timișoara, în LNBM.
*foto: Manases Sándor / u-bt.basketball
17 comentarii la aceasta stire:
Era păcat
cu 1 an în urmă (11.10.2023) RaspundeAș fi zis că a fost un fel de Darusafaka partea a doua. Dar atunci am jucat aproape impecabil tot meciul. Astăzi trebuie să-i mulțumim lui Seeley și cumva acelor adversari care au greșit copilărește pe final. Nu a fost un meci grozav, dar rezultatul este mare, mai ales că nu prea mai sunt prea multe echipe de bătut în deplasare. Mulțumim, felicitări și haide U !
Meci
cu 1 an în urmă (11.10.2023)slab de ambele parti, victorie norocoasa (si nesperata) bazata pe cele 20 de mingi pierdute de adversari (si mai ales momentele cand au avut loc) si evolutia exceptionala a lui Seeley. (Sper sa nu se transforme totul din "da-o lui Rasic in da-o lui Seeley")
Altfel, joc de echipa cvasi inexistent, realizari individuale la nivel de aruncari de semidistanta, cate au fost, din pozitii foarte grele.
Eu l-as felicita si pe Stipanovic.
Nici nu știu ce să zic...
cu 1 an în urmă (11.10.2023).... Mă rezum la a-mi manifesta bucuria și a spune doar că parcă ghinioanele din anul trecut s-au mai compensat cu finalul de azi. Felicitări!!!!
:)
cu 1 an în urmă (12.10.2023)Nu se fac scheme pentru Eddie? Nu se fac scheme de aruncare pentru nimeni, mai ales pentru aruncarile de 3. Ce sa spun? Dupa atatea sezoane in care am stat foarte slab la aruncarile de afara si totusi s-au castigat meciuri importante si campionate interne, parca inteleg reticenta asta. Pe de alta parte s-a vazut cu Voluntariul ce poate face Eddie daca are posibilitatea sa isi regleze tirul.
Nu am niciun motiv sa revad un meci asa de slab dar aseara am ramas cu senzatia ca majoritatea aruncarilor noastre au fost contestate. Ca sa nu mai spunem de capacele primite
Consider ca Richard a fost "stors" prea mult in sezonul acela cu multe minute in campionat, cupa, meciuri internationale (de club si la nationala). Si nu intinereste. E prea devreme de tras concluzii dar la ce s-a vazut pana acum Richard si Cate vor duce greul si minutele multe in meciurile interne.
...
cu 1 an în urmă (11.10.2023)Un joc foarte prost facut de U, dar victorie e victorie si trebuie sa ne bucuram ca avem 2-0 in Eurocup.
- Apararea a fost slaba, 37 de minute au facut ce au vrut cu noi. Pana si Guzman care e vazut un aparator bun era visator pe teren.
- DJ. Pentru astfel de momente ai nevoie de jucatori experimentati. Un castig mare pentru echipa
- Eddie. Mie imi place mult, dar sincer parca nu prea se fac scheme pentru el. Ajunge de prea putine ori in momente in care poate sa arunce. Nu pare un jucator care sa stie sa-si creeze singur faza/aruncarea (cu exceptia unei singure aruncari azi) si are nevoie ca coechipierii sa-l gaseasca.
- Jones. Un PG bun, dar care astazi mi s-a parut egoist in primele 2 sferturi. Imi place curajul si tupeul pe care il are.
- Richard. Daca pana si Mokoka a ajuns sa fie folosit mai mult decat el.. asta e nivelul la care e acum, dar ma astept sa-si revina
- Stipe. Batran, dar aparent e singurul care face ceva sub panou.
- Mejeris. Bunicel, dar strict pe defensiva- se lupta mult si se pozitioneaza bine pentru recuperari. Lent cu mingea in mana, fara arucnare de 3, iar sub panou nu pare fie pus in valoare.
- Cate. Azi fara energie si parca cu prea putin curaj.
o extra observatie
cu 1 an în urmă (11.10.2023)- Mejeris si Mokoka parca nu stiu sa-si aleaga aruncarile de la 3pct. Se stie ca nu e un procedeu la care stralucesc, dar in momente importante ei incercau de la 3pct de parca noi aveam un avans mare fata de adversar.
Doar eu…
cu 1 an în urmă (11.10.2023) Raspunde…am avut impresia ca arbitrajul i-a favorizat putin pe adversari?
Echipa
cu 1 an în urmă (12.10.2023)Echipa s-a aparat f bine, și în special în ultimul sfert - am primit cele mai puține puncte din aceasta etapa!! Și da, au fost și visători uneori lăsând puncte ușoare adversarilor (din păcate). Dar apărarea ne-a adus în postura de a putea câștiga meciul - greșelile lor au venit tocmai datorită acestei apărări. Dar daca nu aveai un DJ și un Edie...
Meciul de azi mi-a adus aminte de campania de acum 2 ani, când tot așa, reveneam pe fina / i sfertul 4. Și cât ne-a lipsit aceasta capacitate anul trecut....
Felicitari
cu 1 an în urmă (12.10.2023)Pentru victorie, asa cum a fost ea e o victorie importanta.Partea proasta e ca inca odata se vede ca U nu are antrenor. La ce jucatori aduceti daca ati avea si un antrenor adevarat U ar fi o echipa tare si in europa. Pacat ca nu e puterea sa se renunte la un om care secrede antrenor
nu prea ai motive
cu 1 an în urmă (12.10.2023)sa demiti un antrenor ce castiga tot pe plan intern iar afara, cu lotul ce il are la dispozitie ( unul doar bun si nu excelent)are de asemenea rezultate cat de cat multumitoare. Si spun asta cu regret, intrucat personal ( nu trebuie sa am sustinatori) de doi ani imi doream sa plece de la echipa Kuti si Silvasan. Dar......
Ce ai fi facut in locul lui Silvasan?
cu 1 an în urmă (12.10.2023)Polonezii au avut ceva ultra malaci sub inel si Cate nu a fost apele lui. Stipe a fost impresionant in condiții foarte grele dar e un singur om. Arbitrii au dat fault usor cu un mic bias pentru ei mai ales la 3pt. Singura varianta a fost un small ball cu multe jump shoturi.
Am avut noroc ca i-a intrat la DJ.
Ion777
cu 1 an în urmă (12.10.2023)"U" are antrenor. Am facut copy/paste la un articol baschet.ro:
"Prestația excelentă a lui U-BT Cluj în actuala stagiune de FIBA BCL nu a trecut neobservată de specialiști, care au lăudat adesea jocul prestat de formația ardeleană.
Laude de pe urma parcursului deosebit al lui U-BT primește și antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan. „Silva” a primit 13% din voturi în cursa pentru antrenorul anului și a ocupat locul trei în cursa pentru „antrenorul anului” din actuala stagiune a FIBA Basketball Champions League.
Pe primele două locuri în preferințele specialiștilor s-au numărat Pedro Martinez (36%, Baxi Manresa) și John Patrick (24%, MHP Riesen Ludwigsburg)."
Restul este cancan.
Bine că s-a terminat așa
cu 1 an în urmă (12.10.2023) RaspundeSunt de acord că am făcut un meci slab, dar s-a văzut ce înseamnă să ai jucători de valoare și o bancă mai lungă. În ultimele minute „polonezii” au căzut fizic și asta și-a pus amprenta pe jocul lor. Așa cum a observat @pipzn și eu cred că Petrică și Cățe vor fi utilizați mai puțin în Europa ei fiind foarte importanți pentru campionatul intern. Așa cum au remarcat și alți colegi de forum nu se văd scheme pentru aruncătorii de 3, nici măcar ca și sezoanele trecute. A fost clar că adversarii au pregătit bine jocul, aruncătorii noștrii de 3 au avut aproape tot timpul aruncări contestate. Să sperăm că acesta să fie cel mai slab joc al nostru în campania EuroCup. Haide U!
Victorie
cu 1 an în urmă (12.10.2023) RaspundeCum-necum, am câștigat. Cu mari emoții. Victoria de ieri seară se adaugă celei de săptămâna trecută și iată-ne cu maximum de puncte după două etape. Nu știu dacă "U" a făcut un meci foarte prost,cum zicea Silvășan, dar e clar că se puteau evita emoțiile dacă greșeam mai puțin în atac. Apărarea mi s-a părut bună.
Să fim optimiști, pentru că avem echipă care ne susține acest sentiment!
U BT CLUJ NAPOCA
cu 1 an în urmă (12.10.2023) RaspundeÎmpărtășesc opinia lui Silvasan, un meci foarte prost cu prea putini jucători remarcați. Pentru ca am câștigat trebuie sa vedem partea pozitiva a lucrurilor și sa felucitam câțiva combatanți care si-au făcut treaba. Încep cu Seeley fără de care victoria era doar o iluzie. Aproape la fel de important a fost și Jones. Care a terminat cu 8 recuperări și 6 pase decisive, și nu m-as feri sa-l felicit oe Eddie care deși a greșit mult în defensiva are mana "fina ca matasea" și prin aruncările realizate a adus un plus mare pe final. Stipanovic foarte bun sub panou. Nu i-as lasă deoparte nici
pe câte și Mejeris care deși au făcut un meci mai puțin reușit au avut câteva recuperări ofensive foarte importante!
@Ion7777777
cu 1 an în urmă (12.10.2023) RaspundePot sa-ti spun Ioane sau raminem pe 77777etc ?
Ca sa te scot, dupa cite hate-uri ti-ai tras, uite eu sunt de acord cu tine.
N-are cum sa fie antrenor ( in speta Silvasan) unul carui ii aluneca carioca pe tablita si mizgaleste ceva ce nu intelege nimeni si culmea U da 2 puncte si preia ( nesperat) conducerea. De fapt Silva desenase lui Eddie schema de 3, dar el a calcat linia asa cum a vazut pe tablita. La fel cum anul trecut, tot asa cu mizgalituri, de cineva a observat totusi ca a copiat scheme din NBA ( deh, meteahna pur romaineasca sa plagiezi ) si i-au iesit, tot din greseala. Apoi pina la perfectiune clar ca mai are, ca uite se intimpla ( ca aseara) ca antrenorul emerit al gazdelor sa ceara time-out in locul lui Silva. Ba, si ce sa vezi, iara ii iese schema de face U 5 puncte dupa time-out adversarilor. Clar trebuie sa-si imbunatateasca multe aspecte, dar mai cu un "copiat", mai cu "noroc " uite ca reusim sa cistigam , e drept foarte greu, cu emotii, nu ca Oradea cu Dinamo !
Si da, clar nu este antrenor, ca daca il pui la Focsani ( sau Laguna , no ofense) nu stiu daca scoate mare lucru. E drept ca acolo nici Greg Popovich, Phill Jackson, Obradovici sau alt mare antrenor, nu ar scoate mai mult de locul 1 in Divizia B.
Totusi, sunt cu tine si-ti dau dreptate, Silvasan nu este antrenor. Ai vreo propunere ? Dar te rog, nu n-il plasa pe Achim, doar asa ca ai tu boala pe el ( pe Achim, of course )!
haide u
cu 1 an în urmă (13.10.2023) Raspundese leaga frumos victoriile, sper sa mearga ceas sa ajunga in playoff
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!