Stiri Juniori U20 Feminin

U Mobitelco Cluj - Miza pe experiență

Adrian Micinic

Adrian Micinic
31.07.2013

 

U Mobitelco Cluj-Napoca a finalizat, în linii mari, lotul de jucători cu care își propune să abordeze sezonul competițional 2013/14. Vara anului 2013 a fost a doua consecutivă în care ardelenii au operat schimbări majore în efectivul de jucători. Mai mult, a fost al doilea an consecutiv în care s-a schimbat și banca tehnică.

Spre deosebire de vara trecută, Mircea Cristescu a decis să se orienteze spre oameni pe care îi cunoaște și alături de care a mai colaborat. Astfel, la Cluj au revenit doi dintre jucătorii importanți ai ultimului deceniu, iar staff-ul tehnic a fost alcătuit din alți oameni alături de care s-au atins performanțele din aceeași perioadă.

În primul rând trebuie notat faptul că locul 7 în campionat nu poate fi acceptat pentru o echipă cu tradiția lui U Mobitelco Cluj. Acesta e principalul motiv pentru care ardelenii s-au despărțit după doar un an de Niksa Bavcevic. Desigur, lucrurile pot fi interpretate de fiecare cum dorește, însă cel mai important lucru în sezonul 2012/13 a fost poziționarea modestă din Liga Națională. Nici măcar finala cupei nu a avut darul de îndulci câtuși de puțin din impresia palidă lăsată de o echipă care a rotit cu generozitate jucătorii străini, lucru ce vine să demonstreze că din punct de vedere financiar Clujul a stat mai mult decât decent în sezonul precedent. 

Astfel, chiar dacă Bavcevic s-a implicat și a fost activ în munca școlii de baschet respectiv în activitatea echipelor de nivel juvenil, deznodământul a fost rezilierea, în termeni amiabili. Vorbim despre un contract care inițial ar fi trebuit să se întindă cel puțin până în anul 2014.

Însă, cine să-l regrete pe Bavcevic? După ani de zile în care U Mobitelco a jucat fie finala, fie semifinala campionatului. Pur și simplu aceeași soartă a avut-o un alt nume de calibru ce a ocupat funcția de antrenor principal al echipei din Cluj. Vorbim desigur despre Tab Baldwin. Americanul devenit neo-zeelandez s-a despărțit de ardeleni și din alte motive, însă acum este tardiv să discutăm despre ce s-a întâmplat în anul 2009. Cert este că în pofida rezultatelor mai puțin strălucitoare obținute de echipă înaintea despărțirii de cei doi antrenori, trebuie subliniat că de pe urma colaborării cu astfel de specialiști baschetul chiar are de câștigat. Însă, nu e cazul să începem să plângem după Bavcevic. Acel antrenor care ori de câte ori a pierdut un meci vinovați au fost mereu alții. Nu s-a sfiit deloc să arunce cu săgeți în toate direcțiile. Pe el nu s-a văzut niciodată. Faptele rămân oricât de tare a strigat Bavcevic la eșecuri: U Mobitelco Cluj a avut cele mai puține victorii împotriva primelor opt clasate în ediția de campionat 2012/13. E un lucru care spune multe despre sezonul lui U Mobitelco Cluj.

Lotul lui U Mobitelco Cluj în sezonul 2012/13 cred că a fost mai voloros decât cel actual. Chiar dacă Darius Hargrove și Branko Cuic echilibrează puternic balanța. La fel de adevărat este că în istoria baschetului au fost destule echipe care au obținut performanțe notabile împotriva tuturor așteptărilor. Valoarea nu a lipsit la Cluj în sezonul precedent, însă volumul de schimbări operate în lot a împiedicat stabilirea și consolidarea unor relații de joc. De asemenea, stilul coleric nu pare să mai prindă în mileniul III.

Trecem mai departe și ne uităm înainte. Către sezonul 2013/14.

Începem cu banca tehnică. Dorin Pintea a fost promovat în funcția de antrenor principal al echipei de seniori. După ce a fost asistent pentru mai mulți antrenori, printre care Baldwin și Bavcevic, devenind campion în calitate de asistent pentru Marcel Țenter, Pintea are șansa lui de a deveni antrenor principal și de a-și face un nume.

Bine-nțeles putem să avem niște semne de întrebare cu privire la această numire. Dar cel mai indicat este să urmărit debutul sezonului pentru U Mobitelco Cluj pentru a ne da seama de rolul exact al lui Pintea în această echipă. Oricum este prematur să vorbim despre o filosofie de joc pentru cineva care va îmbrățișa rolul de antrenor principal pentru prima dată în carieră. Însă, ne putem face o imagine cu privire la stilul de joc uitându-ne peste noile achiziții.

Paul Chetreanu a fost numit în funcția de antrenor asistent. La puțin timp după retragere, fundașul campioanei din 2011 este co-optat în staff-ul unei echipe ce se aseamănă tot mai mult cu acea formulă cu care s-au atins finalele de campionat din ultimii ani. Este o decizie normală, pentru un jucător care lipsit de talent a muncit pentru absolut tot ce a obținut în baschet. O decizie a conducerii ce trebuie salutată și, de ce nu, urmată de alte cluburi.

Staff-ul tehnic e posibil să fie completat în zilele următoare. Rămâne de văzut dacă Milorad Perovic va reveni la Cluj. E clar că de experiența sa și ținând cont de faptul că vor fi patru ex-iugoslavi în lotul de jucători, U Mobitelco ar putea să aibă de câștigat prin venirea lui 'Pero'.

În ceea ce privește lotul de jucători trebuie notat în primul rând faptul că niciunul din cei zece sportivi străini legitimați la U Mobitelco Cluj-Napoce pe parcursul sezonului 2012/13 nu mai are legături cu acest club. Cu alte cuvinte o nouă schimbare radicală de efectiv. Mai mult, la modul la care a fost construită echipa va fi și o schimbare radicală de stil în ceea ce privește jocul pe care Clujul îl va dezvolta în noul sezon.

Cea mai mare veste a verii, cel puțin dinspre Cluj (dar nu numai), este întoarcerea lui Branko Cuic. În opinia subsemnatului de departe cel mai bun jucător al sezonului competițional 2012/13. Cuic are în spate o carieră excepțională în baschetul românesc. Însă în cazul acestui jucător nu e vorba doar despre rezultate. Cel puțin la fel de important este faptul că Cuic înseamnă atmosferă bună. Iar aici e vorba despre faptul că omul poate să facă un întreg grup de jucători să îl asculte și să îl urmeze. Și cel mai important este că Cuic știe care este drumul cel bun pentru ca echipa să câștige. Pur baschetbalistic, el este un creator și are acea calitate prin care știe să pună în valoare principalele atuuri ale coechipierilor săi. Cuic se apără, poate să creeze, poate să marcheze. Se luptă cu adversarul până la epuizare și nu se accidentează niciodată. Pe toți îi doare la un moment dat. Toți sunt epuizați într-un anumit punct. El niciodată. Acesta este spiritul pe care Clujul l-a pierdut în urmă cu doi ani. Revenit acolo unde se simte cel mai bine și ajuns la un nivel baschetbalistic maxim în pofida vârstei avansate, Cuic se va simți în elementul său la Cluj. Branko este un jucător capabil să joace cu orice tip de jucători. El poate să-i facă pe toți mai buni și îi poate face pe aceștia să se simtă importanți. Rămâne de văzut însă cât de eficienți vor fi noii colegi ai lui Cuja din mingile acestuia.

În continuare, în aceeași notă, putem să-l plasăm pe Miljan Medvedj. Desigur, la auzul veștii că Meda a semnat din nou cu U Mobitelco, mulți suporteri clujeni au fost dezamăgiți. Nu că ar fi dezamăgit în trecut ci pentru simplul fapt că se află la o vârstă avansată. Sperau probabil aducerea unui jucător mai tânăr, mai rapid, mai potent la finalizare. Însă Medvedj îl știe pe Cuic, pe Pintea, pe U Mobitelco Cluj. Cunoaște mediul, publicul, sala. Este un baschetbalist care îți poate câștiga meciul cu vasta sa experiență, chiar dacă din punct de vedere statistic va fi o schimbare radicală față de poziția 1, acoperită de către Derek Wright, în sezonul precedent. Desigur, există semne de întrebare cu privire la constanța lui Medvedj și la capacitatea sa de a contribui, chiar dacă nu statistic. La prima vedere, între jucătorii cunoscuți pentru publicul din România, Meda pare să fie veriga slabă pe latura baschetbalistică. Însă e un câștiga ca atitudine, experiență și prin faptul că știe mediul care îl înconjoară.

O achiziție cel puțin la fel de importantă precum cea a lui Cuic este Darius Hargrove. Americanul revine după aproape un an în România. Însă de această dată în lotul marii rivale a echipei pentru care a cucerit niște trofee. Hargrove este unul dintre cei mai fini și talentați jucători care au evoluat în România pe parcursul ultimilor ani. Nu strălucește din punct de vedere defensiv, însă spiritul lui U, respectiv aportul publicului de la Sala Horia Demian îl poate motiva pe Hargrove să încerce să câștige nu doar din talent ci și prin sacrificiu. Hargrove este jucătorul esențial în această echipă. Va fi omul numărul unu la finalizare. Va fi principala armă ofensivă a lui U Mobitelco Cluj. Ce clujean care a fost prezent în sala Horia Demian la meciurile cu Asesoftul nu-și amintește de meciurile senzaționale făcut de Hargrove aici?
Nu sunt doar aspecte pozitive nici la acest capitol. Să ne întrebăm de ce Hargrove a fost concediat de CSU Ploiești în sezonul trecut? Să ne reamintim de povestea cu suspendarea ridicolă de mai puțin de o lună primită pentru consum de substanțe interzise? Să vă reamintesc faptul că înaintea startului returului precedentei ediții de campionat Hargrove ajungese la un acord cu Mediașul și că din motive doar de el știute nu a semnat până la urmă cu Gaz Metan? Toate aceste lucruri îl fac pe orice om să creadă că vorbim despre un jucător capricios. Oarecum caracteristic pentru sportivii talentați. Cărora le e mult mai ușor să fie eficienți decât cei care trebuie s-o facă prin muncă și sacrificiu. Așadar, suficiente motive de a fi încrezători pentru fanii clujeni, dar cel puțin la fel de multe ca să trăiască cu frica în sân că oricând Hargrove o poate comite din nou.

Boris Lalovic, Ivan Kuburovic și Josh Sparks sunt noutățile absolute ale lui U Mobitelco Cluj pentru noul sezon competițional. Pe hârtie ei nu strălucesc. Poate nici pe parchet nu o vor face. Însă baschetul e sport de echipă. Să nu uităm acest lucru. Am văzut în sezonul trecut destule prestații individuale de excepție la echipa din Cluj, iar rezultatul final îl știm cu toții.

Lalovic este un jucător pe care Cuic îl cunoaște. El evoluează pe postul de pivot. Este un baschetbalist experimentat, fără un CV impresionant și care va trebui să se adapteze rapid într-un campionat cu totul nou pentru el. Ceva pare să spună că acest baschetbalist poate să se simtă bine la Cluj, iar alături de el vor trăi bine și alții. Rămâne însă de confirmat. 

Kuburovic este un alt baschetbalist cu experiență. A jucat în spațiul ex-iugoslav, în Ucraina, Israel, Grecia și Elveția. Este extremă și foarte probabil va acoperi pozițiile 3-4 în formația clujeană. E un jucător capabil să puncteze și să recupereze, aspecte importante pentru orice extremă.

În fine, Sparks este la debutul absolut în baschetul profesionist. U Mobitelco este prima echipă la care va juca pe bani. A absolvit de curând universitatea, evoluând la Valdosta State, în NCAA II. Joacă pe poziția 4 și la prima vedere este jucătorul atletic al noii echipe. Foarte probabil s-a dorit aducerea unui jucător radical diferit față de Mihai Silvășan pentru această poziție.

Cert este că vorbim despre trei necunoscute totale în acest moment. Acest lucru poate fi detrimental echipei, dar ținând cont de faptul că jucătorii sârbi se cunosc foarte bine între ei e posibil ca necunoscuta să fie mai degrabă pentru adversari. Cel puțin pentru început. Evident, în această alcătuire se poate realiza un rezultat bun, dar e posibil ca problemele consemnate în sezonul precedent la capitolul străini să se accentueze.

Între jucătorii români, experiență la nivelul Ligii Naționale are cu adevărat doar Mihai Silvășan. Acesta se va simți foarte bine jucând din nou alături de prietenul și partenerul său de afaceri, Branko Cuic. De asemenea, stilul de joc pe care U Mobitelco Cluj dorește să-l abordeze în acest sezon, unul pozițional, cu acțiuni de joc colective, în care faza de tranziție ofensivă să fie mai bine așezată și mai puțin dependentă de viteza unui singur jucător, e posibil să-l favorizeze pe căpitanul echipei. Foarte probabil revenirea lui Cuic și revenirea la stilul de joc care a adus rezultate la U Mobitelco, l-au convins pe Silvășan să continue la Cluj. Altfel, o schimbare în carieră e posibil să-i fi fost foarte utilă numărului 15.

Cătălin Baciu și Alex Pop sunt jucătorii pe care se poate miza pentru câteva minute în următorul sezon. Au experiența necesară, iar dacă li se va acorda credit e posibil ca ei să ajute Clujul. Lotul va fi completat cu jucători tineri, precum Kuti, Lazăr sau Pogăcean. Minutele de joc vor fi puține, însă dacă vreunul dintre ei înregistrează un progres semnificativ acest lucru poate ajute U Mobitelco pe termen lung.

Sezonul 2013/14 este cât se poate de evident unul în care nici măcar proprii fani (sau o parte a lor) nu sunt prea optimiști. Totuși, U Mobitelco Cluj nu este angrenată în nicio competiție continentală, spre deosebire de cinci dintre marile rivale care cel puțin în tur se vor epuiza călătorind o grămadă și care după experiențele din ultimii ani e limpede că nu vor fi ferite de probleme medicale. Astfel, experiența jucătorilor ce alcătuiesc în acest moment lotul lui U Mobitelco Cluj poate fi decisivă. Cu siguranță acești sportivi nu sunt foarte dornici să joace în cupele europene. Însă e posibil să fie foarte înfometați după un rezultat notabil în campionat. Mai ales cei cu experiență în România.

Atmosferă va fi. Se va munci pe bune. Nivelul de implicare și disponibilitatea de a se sacrifica în folosul echipei vor fi la cel mai înalt nivel în sezonul 2013/14. Întrebarea este dacă această echipă este suficient de puternică pentru a merge departe în playoff.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe balazs.levi :

    .
    R.E.S.P.E.C.T Cuic - de la un fan bcmures.

    cu 11 ani în urmă (31.07.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Quetz :

    Paul Chetreanu
    "jucator care lipsit de talent a muncit pentru tot ce a obtinut in baschet" Hai sa nu exageram, adica poate ca nu e el cel mai talentat fost jucator, dar chiar lipsit de talent nu e. Ce naiba, doar scrie si poezii ;)
    Sunt convins ca a fost doar o exprimare nefericita.

    cu 11 ani în urmă (31.07.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!