Stiri

Nikola Markovic, înainte de returul cu Falco: „Cu toții credem că avem destulă putere și calitate să ne revanșăm”

Marți, 17 septembrie, Falco Szombathely, campioana Ungariei, a primit vizita lui CSM CSU Oradea, campioana României, în calificările pentru grupele Basketball Champions League. După un meci foarte slab făcut de elevii lui Cristian Achim, trupa gazdă a reușit să se impună la o diferență de nouă puncte, scor 71-62.

Chiar și așa, CSM CSU Oradea are mari șanse de a reveni și de a trece mai departe, mai ales dacă luăm în considerare că formația orădeană evoluează pe teren propriu. Despre returul cu Falco Szombathely, dar și despre tur și atmosfera din cadrul echipei, am vorbit cu Nikola Markovic, jucător aflat la al doilea sezon în România.

Salut, Nikola. Care este opinia ta în legătură cu jocul din Ungaria?

Am avut o seară foarte slabă în Ungaria, nu ne-am simțit ca de-obicei. Cu toate că știam că ne vom confrunta cu o formație agresivă, care aleargă mult, nu am reușit să răspundem cum ne-am fi dorit. Rezultatul a fost unul defavorabil nouă, însă putem să ne revanșăm vineri.

La un moment dat, în cursul unui timeout, te-am văzut foarte supărat într-o discuție cu antrenorul tău. Îți amintești ce s-a întâmplat?
Nu îmi amintesc exact ce a fost, dar este normal. Cu siguranță, eu și antrenorul meu suntem mereu de aceeași părere și ne dorim ce-i mai bine pentru echipă. Amândoi vrem să găsim modalități de a câștiga.

Cum este atmosfera în cadrul echipei după partida din tur?

Atmosfera este bună, ca întotdeauna. Suntem uniți ca o familie, indiferent dacă pierdem sau câștigăm. Aceasta este una dintre cele mai frumoase calități ale echipei noastre.

Care vor fi factorii principali ce vor putea aduce victoria formației voastre?

Factorii principali, în această seară, vor fi să intrăm pregătiți, să încercăm să fim agresivi și să facem lucrurile mici: să alergăm înapoi în defensivă, să recuperăm după box-out și să ne apărăm 1 la 1. Așa cum am spus, va trebui să fim mult mai concentrați și agresivi decât în partida precedentă. De asemenea, este important să citim situațiile de pe teren mult mai bine pentru că ei schimbă mult în apărare.

Ce ar însemna pentru tine să vă calificați în grupele Basketball Champions League?

Ar însemna enorm pentru mine, pentru noi, pentru întreaga organizație. Chiar ne dorim să facem parte din BCL, este o competiție foarte bună. Știm că am făcut un prim pas greșit în Ungaria, dar cu toții credem că avem destulă putere și calitate să ne revanșăm și să continuăm călătoria în Basketball Champions League.

Mulțumim și mult succes!

Confruntarea din Arena Antonio Alexe are loc în această seară (20.09), de la ora 19:00, și nu va fi televizată. Cu toate acestea, este posibil ca returul dintre CSM CSU Oradea și Falco Szombathely să poată fi văzut live pe canalul de Youtube al Basketball Champions League. Deocamdată, spre deosebire de alte jocuri ce au loc tot deseară, partida de la Oradea nu a fost adăugată.

*foto: championsleague.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!