Stiri Cupa României Feminin

Phoenix Constanța se impune după prelungiri în fața lui KSE Târgu Secuiesc

Phoenix Constanța se impune după prelungiri în fața lui KSE Târgu Secuiesc

Phoenix CSU Simona Halep Constanța a câștigat primul meci al etapei a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin, scor 77-69 pe teren propriu cu KSE Târgu Secuiesc. Meciul disputat sâmbătă, 8 ianuarie, a necesitat o repriză de prelungiri.

Formația dobrogeană a început în formula Vega, Voica-Nagy, Mititelu, Rosten și Hinriksdottir, iar gruparea din Târgu Secuiesc a replicat prin Welch Coleman, Kozman, Taylor, Debreczi și Lewis.

Covăsnencele au avut un start mai bun, cu Lewis și Taylor primele marcatoare ale paridei (4-0), KSE desprinzându-se după reușita din paint semnată de Welch Coleman, americanca trecând ulterior și la linia de fault pentru 10-2. Constanța a început să se apropie, în special prin coșurile lui Hinriksdottir, după ce mai multe minute diferența era între șase și opt puncta, gazdele venind în primă fază la 16-12, după care lay-up-ul lui Rosten a redus diferența de pe tabelă la o singură posesie, 16-14. Run-ul formației dobrogene a continuat, tripla Biancăi Fota fiind bună pentru preluarea conducerii (17-16), avantajul de un punct menținându-se până la finalul sfertului inaugural, 19-18.

KSE Târgu Secuiesc a revenit în avantaj timp de aproape un minut (20-19), replica lui Phoenix venind cu cinci puncte la rând și s-a făcut 24-20. Ines Corda și Jaiamoni Welch Coleman au adus gruparea alb-albastră în două rânduri la un punct în spate, 26-25, pentru ca tripla lui Kozman să egaleze situația (28-28). Constanța a pierdut trei posesii din acel moment, KSE revenind la conducere prin coșul marcat de Corda, și Lewis a dus formația vizitatoare la 32-28. Voica-Nagy a încheiat o perioadă de patru minute fără coș marcat pentru Phoenix, cu perechea împărțită de libere (34-29), ultimele puncte ale primei reprize fiind aduse de Brozoski cu un buzzer beater de la mijlocul terenului, 36-32.

Opt posesii au pierdut constănțencele pe parcursul sfertului al doilea, dar au stat mult mai bine la recuperări (23-14). KSE Târgu Secuiesc a avut procentaje mai bune din acțiune (50%), deși din spatele arcului de cerc covăsnencele stăteau cu 1/7 la pauză. În privința punctelor marcate, 28 din cele 36 pentru KSE au venit din paint.

Gazdele au deschis sfertul al treilea cu un run de 8-0, cu Hinriksdottir și Rosten responsabile cu coșurile (40-36), primul coș al oaspetelor venind după mai bine de patru minute, 40-38. Bianca Fota și Sara Run Hinriksdottir au contribuit la desprinderea Constanței pentru 44-38, însă Lewis și Corda au refăcut un ecart de o singură posesie, 44-42. Seria lui KSE s-a prelungit, cu tripla lui Welch Coleman revenind la conducere (45-44), avantajul menținându-se până la următorul atac al Constanței, terminat cu faultul încasat de Brozoski pe aruncarea de la distanță, americanca transformându-și liberele (47-45). În două rânduri au condus apoi vizitatoarele, ultimul coș fiind marcat de Bianca Fota și Phoenix pornea cu avantaj în sfertul al patrulea, 51-50.

Tripla lui Kozman a deschis ultimul parțial și KSE prelua conducerea, 53-51, după câteva momente în care formațiile s-au aflat la egalitate, Hinriksdottir punând două puncte în dreptul Constanței și s-a făcut 57-55. Bianca Fota a pus următoarele trei puncte pe tabelă pentru Phoenix și diferența urca la două posesii, 60-55, însă Ines Corda a replicat după un time-out și pe o recuperare ofensivă transformată în coș Taylor a egalat, 60-60. Constanța a revenit rapid la conducere și cu reușita de la semi-distanță din partea lui Vega s-a ajuns la 65-62, Kriszta Kozman scuturând plasa pentru 65-65 cu 25 de secunde rămase din acest parțial. Ambele echipe au avut șansa victoriei, dar și-au irosit ultimele aruncări și s-a intrat în overtime.

Constanța a controlat primele două minute din prelunigiri și cu un run de 8-0 s-a desprins la 73-65, moment în care banca tehnică a oaspetelor a cerut time-out. Rosten și-a ajutat echipa să meargă la 75-65, Lewis venind cu replica din partea adversă (75-67), în cele din urmă meciul terminându-se cu 77-69.

Phoenix Constanța (5-7 bilanț) are o deplasare la Cluj-Napoca în cadrul etapei a 14-a, pe 12 ianuarie, iar KSE Târgu Secuiesc (4-5 bilanț) va sta în următoarea rundă.

Sara Run Hinriksdottir a terminat meciul cu 20 de puncte și 7 recuperări, fiind urmată din tabăra învingătoarelor de Bianca Fota (16 puncte, 5 recuperări, 3 intercepții, 2 pase decisive) și Ciara Rosten (14 puncte, 12 recuperări, 4 pase decisive, 4 intercepții). Pentru KSE principalele marcatore au fost Antoinette Lewis (17 puncte, 12 recuperări), Ines Corda (16 puncte, 4 recuperări) și Jaiamoni Welch Coleman (13 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, 5 interepții).

*foto: Facebook Academia Phoenix CSU Simona Halep

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!