Stiri Cupa României Masculin

Puncte marcate - Cel mai vizibil aspect din jocul de baschet

Adrian Micinic

Adrian Micinic
24.12.2012

Baschetul este sportul oamenilor inteligenți. Este o afirmație pe care am auzit-o încă de la o vârstă fragedă. Dar, la început nu am înțeles prea bine la ce se refereau cei din jurul meu când afirmau acest lucru.

Desigur, după ce joci câțiva ani, fie la nivel de performanță, fie ca sport de masă începi să-ți dai seama. Nu toată lumea va fi de acord, dar în opinia subsemnatului întotdeauna un grup de jucători care își vor pune mintea la contribuție, chiar dacă nu dispun de cele mai semnificative calități fizice sau atletice, sunt cei care vor câștiga. Desigur ghidați de pe bancă de o altă minte limpede. Exemple sunt multe și la orice nivel. Poate cel mai evident este cel al celui cotat ca fiind cel mai bun baschetbalist de pe planetă la ora actuală. Posesoa al unui fizic de senzație. Până nu a ajuns la maturitate sportivă nu a câștigat nimic. Acum, când a înțeles cum stă treaba, este de neoprit. Sincer să fiu nu știu cine se poate pune cu el și echipa excepțională pe care o are alături.

Însă nu la acest lucru vreau să mă refer. Scopul acestui text este să evidențiez cel mai bun marcator al campionatului nostru în prima sa jumătate. Este vorba despre un jucător vizibil și pe care nu toată lumea face un efort să-l înțeleagă. În cazul acestui jucător, Goran Martinic - pentru că despre el vorbim, nu mulți stau să se gândească ce stă în spatele acelui jucător talentat și extrem de potent în ceea ce privește faza de finalizare. Prea puțin este evidențiată munca, experiența și sacrificiul unei întregi echipe care conștientizează câtă nevoie are de marcatorul său numărul 1. Desigur, lucrurile ar sta mult mai bine pentru CSM București dacă și reciproca ar fi valabilă. Mă refer la faptul că și Martinic ar putea să fie recunoscător și conștient de contribuția echipei la reușitele sale.

Un lucru e cert: în orice echipă, indiferent că vorbim despre NBA, Euroligă, România, seniori sau juniori, publicul întotdeauna va aprecia latura vizibilă a jocului. Iar cel mai vizibil aspect al jocului este partea de finalizare. Cine dă mai multe puncte. Practic simpatia și sentimentele tribunei se cuantifică prin numărul de puncte marcate. Este ceva general acceptat. Ceea ce nu e rău, dar nu foarte corect în raport cu jucătorii care își sacrifică propriul joc, propriile calități, uneori chiar sănătatea pentru binele echipei. Atunci devine un pic nedrept. Mai ales că jucătorii care se remarcă prin finalizare sunt cel mai dificil de controlat, de înțeles.

Martinic este cel mai bun marcaor al primei jumătăți din sezonul regulat al Ligii Naționale. Muntenegreanul a înscris 343 puncte în primele 15 etape ale actualei ediții de campionat. Are cu preste 30 de puncte mai mult decât principalul urmăritor, Louis Darby. În afara americanului nimeni altcineva nu a trecut de borna 300 la puncte înscrise în prima jumătate a sezonului regulat.

Numărul 5 de la CSM București are un talent deosebit. Un fundaș cu o calitate extraordinară și o capacitate mult peste media campionatului în ceea ce privește trimiterea mingii în coș. Goran Martinic aruncă cu precizia unui lunesit și cu frecvența unei mitraliere. În urmă cu un an foarte mulți își puneau întrebări cum poate un jucător fără fizic, fără calități atletice și mai mult, fără o tehnică individuală ieșită din comun (nu știu de ce este în stare Martinic din acest punct de vedere la antrenamet, dar în joc cu siguranță nu driblingul este cel mai evident în jocul său) să marcheze atât de mult. Nu știu dacă aceștia au găsit răspunsul, dar în opinia mea acest lucru se datorează unui talent. El este înzestrat cu această capacitate. Însă subliniez și mi-aș dori să fie cât se poate de evident că sacrificiul echipei și efortul acesteia sunt cel puțin la fel de importante precum talentul jucătorului.

Astfel, la intrarea în 2013, Goran Martinic este liderul autoritar al campionatului național cu o medie de 22.87 puncte marcate pe meci.

Martinic e bun. E foarte bun pentru campionatul nostru. Dar, trebuie să înțelegem că nu poți să ajungi la un număr atât de mare de puncte marcate și echipa ta să aibă succes dacă nu ai în jurul tău o întreagă echipă care să muncească mult mai mult decât o face Martinic pentru a ajunge la această medie. Nici măcar un jucător pe planeta asta nu a câștigat nimic de unul singur. Nici măcar cei care aveau medii de peste 30 de puncte pe meci în NBA sau în Euroligă. Nu ai cum.

 

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mi :

    cred
    cred ca cele mai putine puncte le-a marcat in meciul pierdut chiar la Bucuresti cu CSM Oradea 11 puncte

    cu 12 ani în urmă (25.12.2012) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    parere
    Martinici are intr-adevar un simt al cosului deosebit. Exista in jocul lui si un aspect negativ dupa parerea mea si anume un anumit grad de individualism. Nu odata am sesizat preferinta lui de a arunca personal la cos din pozitie dificila, in defavoarea unui coleg aflat intr-o situatie favorabila si care e cotat ca marcator sigur din locul respectiv.

    cu 12 ani în urmă (26.12.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!