
Primul meci oficial al Stelei în noul sezon competițional a însemnat și debutul lui Ashton Gibbs în tricoul bucureștenilor.
Conducătorul de joc de origine americană a intrat pe teren cu 2 minute înainte de finalul sfertului 3 și nu a mai fost schimbat până la sfârșitul meciului, chiar dacă în jocul său s-a observat faptul că este de doar o săptămână la echipă și că nu a ajuns încă șă își cunoască din punct de vedere sportiv coechipierii.
În cele 12 minute în care a evoluat a reușit să înscrie 6 puncte, să recupereze o minge și să paseze decisiv o singură dată. El a marcat ambele aruncări de două puncte și ambele libere încercate, dar a ratat de două ori din spatele semicercului. Gibbs a avut un indice de efciență de 6, al patrulea ca valoare dintre jucătorii steliști.
În altă ordine de idei, la partida din Sala Mihai Viteazu a asistat și Mihai Paul. Fundașul Stelei a fost operat de curând la piciorul stâng, pe care îl avea imobilizat într-o orteză.
 returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                    returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                         sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                    sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                         gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                    gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                        
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!