Stiri Juniori U13 Feminin

CSM Oradea se apropie de pozițiile de Play-Off

Paul Olar

Paul Olar
30.01.2014

Universitatea Cluj-Napoca nu se regăsește în 2014, elevele lui Florin Covaciu suferind o nouă înfrângere în Liga Națională de baschet feminin. Trupa de pe malul Someșului a fost înfrântă cu scorul de 63-53 la Oradea, într-o partidă cu gazdele de la Universitatea CSM.

Hotărâte să spele rușinea din confruntările anterioare, clujencele au evoluat inspirat în primul sfert, pe care l-au câștigat la o diferență de o posesie, 12-14. Conduse de L'Oreal Price, bihorencele și-au revenit fără probleme, izbutind să intre la cabine cu un avantaj de cinci lungimi, 30-25.

Actul al treilea a fost unul în care oaspetele și-au impus în mare măsură ritmul, totul urmând însă să se schimbe în ultimele 10 minute de joc. CSM a anihiliat ofensiva adversarelor și le-a forțat pe Jones & Co să comită numeroase "turnover-uri", care să se transorme ulterior în puncte pe contraatac. "U" nu își revine, iar gazdele profită imediat de acest lucru, apăsând pedala de accelerație.

L'Oreal Price a fost MVP-ul întâlnirii, americanca remarcându-se cu 25 de puncte, 10 recuperări și 4 pase decisive. Ea a fost secondată de Suanda Ashford și Alexia Adams, autoare a câte 9 puncte fiecare.

De partea cealaltă, Andreea Pop a avut 12 puncte și 4 recuperări, în timp ce Flavia Ferenczi a totalizat 11 puncte, 5 recuperări și 2 assist-uri.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!