Stiri Juniori U13 Masculin

Meciurile lui U-BT Cluj-Napoca din Liga ABA vor fi transmise pe Prima Sport

Meciurile lui U-BT Cluj-Napoca din Liga ABA vor fi transmise pe Prima Sport

După ce, în urmă cu două zile, a fost anunțat că Prima Sport va transmite meciurile lui U-BT Cluj din BKT EuroCup, comentatorul Cosmin Petrescu a venit cu o nouă veste extraordinară pentru iubitorii baschetului românesc și, în special, pentru fanii campioanei României, cu privire la cealaltă competiție în care echipa va evolua.

Meciurile echipei pregătite de Mihai Silvășan din Liga ABA vor putea fi urmărite în exclusivitate în România, tot pe Prima Sport. Comentariul va fi asigurat, dacă nu la toate meciurile, la majoritatea, de nimeni altul decât Cosmin Petrescu.

„ABA Liga, U-BT Cluj & Prima Sport – un trio pentru baschet de top în România! Meciurile jucate de U-BT Cluj în liga care a fost înființată acum 24 de ani, și în care se regăsesc astăzi cele mai puternice echipe din spațiul ex-iugoslav, plus BC Dubai și BC Viena, vor putea fi urmărite pe canalele Prima Sport.

Reamintim că EuroCup, a doua competiție administrată de Euroliga și în care U-BT Cluj evoluează pentru al patrulea an consecutiv, este transmisă tot exclusiv de Prima Sport”, a scris Cosmin Petrescu pe pagina sa de Facebook.

În exclusivitate, site-ul nostru vă anunță că primul meci al lui U-BT Cluj din ABA League, în deplasare pe terenul lui KK Krka, va fi transmis pe Prima Sport 3. Duelul va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 21:00.

De altfel, toate meciurile din acest sezon al Ligii ABA vor putea fi vizionate pe canalul oficial de YouTube al competiției. U-BT Cluj-Napoca a fost repartizată în Grupa A, unde va avea șansa să își măsoare forțele cu două echipe din Euroligă: BC Dubai și Partizan Belgrad.

*Foto: U-BT.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!