Stiri Juniori U16 Masculin

România U16 a reușit o nouă victorie, de această dată contra Slovaciei

Eduard Popa

Eduard Popa
11.08.2019

România U16 a reușit o nouă victorie, de această dată contra Slovaciei

romania u16 victorie

După victoria reușită la seniori și tricolorii U16 au reușit să treacă de reprezentativa similară a Slovaciei, la Podgorica, în cadrul EuroBasket U16 – divizia B. Elevii lui Branko Cuic au trecut de slovaci cu 72-66.

Partida s-a desfășurat pe întreaga durata sa sub sceptrul echilibrului. Slovacia a condus cu un punct după primul sfert, iar la pauză și după trei sferturi România a condus la o posesie (36-33, 49-48). Desprinderea a venit după un parțial de 15-0, consemnat pe finalul meciului și care i-a avut în prim plan pe Dan Sucală și Ștefan Grasu. Astfel, România s-a impus la 6 puncte, scor 72-66 și a obținut a doua victorie din faza grupelor.

Sucală a fost din nou cel mai bun marcator al României, cu 20 de puncte, în timp ce Ștefan Grasu a adunat 14 puncte și 8 recuperări iar Luca Năstruț a marcat 14 puncte, cu 4 recuperări și 4 intercepții. De partea cealaltă, Matus Hronsky a fost principalul jucător al slovacilor, cu 33 de puncte 12 recuperări.

Reamintim că tricolorii mici au mai pierdut cu Belgia și au câștigat meciul cu Austria. România U16 revine în competiție luni, 12 august, de la ora 14:45, în compania Finlandei. Meciul va fi transmis live video pe canalul de Youtube al FIBA.

*foto: fiba.basket

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!