Stiri Juniori U18 Masculin

Confruntare crâncenă pentru locul 4 între Sf. Gheorghe și Alexandria. Gazdele vor să răzbune eșecul din tur

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
24.01.2014

LNBF

Etapa a 15-a

Sala  Kati Szabo

Sâmbătă, ora 18:00

10-4 Fișa meciului 11-3

Partidă extrem de interesantă și totodată incinsă la Sf. Gheorghe. Echipa gazdă, ACS Sepsi primește vizita lui Teleorman  Alexandria, într-un joc decisiv pentru poziția a 4-a în Liga Națională de baschet feminin.

După victoria surprinzătoare din turul campionatului, teleormănencele vin în județul Covasna cu gânduri mărețe. Elevele antrenate de Mădălin Pipera încearcă să obțină un succes extrem de important în ecomonia sezonului regulat, chiar în fieful adversarei. De partea cealaltă, gazdele au pornit sezonul cu aspirații la titlu și transferuri importante, dar pe parcurs s-au risipit prin rezultatele modeste obținuțe de covăsnence. Pe lângă cele două puncte care sunt puse la bătaie, jocul de sâmbătă seară are și o altă miză importantă. Cele două echipe sunt despărțite în clasament de un singur punct, locul 4 pentru Alexandria, respectiv poziția a 5-a pentru Sf. Gheorghe, situație în care un succes obținut ar putea conta decisiv în stabilirea clasamentului la finalul sezonului regulat din Liga Națională de baschet feminin.

Nu putem vorbi despre o favorită clară în această confruntare din mai multe motive. Dacă Sepsi SIC Sf. Gheorghe dispune de susținerea publicului fanatic și conduce întâlnirile directe cu 2-1, de partea cealaltă, Teleorman Alexandria are avantajul moral în fața adversarelor după victoria din prima parte a campionatului, dar și un parcurs peste așteptări în sezonul 2013-2014. Singura partidă disputată de cele două adversare în sala din Sf. Gheorghe s-a petrecut pe 7 noiembrie, 2012, atunci când gazdele s-au impus la final cu scorul 66-53.

La ultima confruntare disputată în sala din Sf. Gheorghe, gazdele s-au impus cu 66-53

Față de confruntarea din tur, în această iarnă s-au produs câte o schimbare la nivelul loturilor pentru ambele echipe. Sârboaica Natasa Ivancevic a sosit la Sf. Gheorghe în locul americancei Sarina Simmons, iar până acum a avut evoluții bune în cele 3 meciuri disputate în maieul alb-verde. De partea cealaltă, la Alexandria a revenit americanca Shanita Arnold, având o prestație excelentă la debut. Aceasta a reușit 25 de puncte în prima etapă a returului, împotriva Olimpiei Brașov.

Un duel ce pare a fi interesant de urmărit în acest meci este întâlnirea față în față între două dintre cele mai bune recuperatoare ale LNBF. Jasmine Watson de la Sf. Gheorghe are la activ o medie de 9.2 recuperări pe meci, în timp ce Georgiana Viorela Rus a acumulat o medie  de 8.5 recuperări.

Duelul ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe vs CS Teleorman Alexandria are loc sâmbătă, în sala Kati Szabo. Partida ce este programată să înceapă de la ora 18:00, va fi arbitrată de cuplul Dima Gabriel – Ivan Alexandria, în timp ce observator de joc a fost delegat din partea FRB, Marinescu Marius.

Foto: Sepsi SIC

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!