Zydronas Urbonas a recunoscut superioritatea echipei adverse din semifinală. Acesta se declară însă trist pentru faptul că nu au posibilitatea să joace pentru medalia de bronz și speră că acest lucru va fi avut în vedere de Federația Română de Baschet la următoarele ediții ale Cupei României. Urbonas este optimist în ceea ce privește viitoarele confruntări ale dinamoviștilor împotriva lui U-BT și consideră că evoluția băieților va fi mai bună în următoarele partide.
Urbonas consideră că echipa clujeană are un avantaj datorită jucătorilor naturalizați:
„Sincer, nu am fost destul de pregătiți. În primul rând, e pentru prima dată când jucăm contra acestui tip de adversar. Când au introdus cinci străini, americani și un australian, a fost puțin diferit. Unii jucători aleargă mai repede, au o detentă mai bună și am făcut câteva greșeli simple. De obicei, în acest gen de situații, pasăm. Defensiva a fost bună înainte. Ne-au făcut câteva intercepții. Ei sunt obișnuiți cu competițiile din EuroCup și Liga Adriatică, unde ritmul jocului este mai alert. Când am început să revenim în ritmul jocului, a fost bine, însă nu a fost de ajuns pentru a reîntoarce meciul. Felicit echipa din Cluj pentru victorie. Vor merge în runda următoare și le urez succes.
Sunt mulțumit de performanța echipei. Am evoluat față de anul trecut și nu a fost o călătorie rea. Există niște tristețe în suflet totuși. Federația a organizat într-adevăr frumos evenimentul, dar ar trebui să se joace și pentru medalia de bronz. Sper că acest aspect se va schimba în viitor. Momentan se joacă doar în Final4. Până la urmă, costul unei medalii nu este atât de scump; le pot cumpăra eu.
Deși au pierdut, Urbonas privește optimist spre viitorul dinamoviștilor și rămâne pozitiv. Antrenorul acordă încrederea necesară băieților lui în confruntările care vor urma, cel puțin contra clujenilor:
În meciurile următoare cu siguranță vom fi mai pregătiți. În jocul de azi nu ne-am ținut destul de aproape și încă mai putem îmbunătăți mai multe situații de joc. Cred că meciurile următoare vor fi mai bune împotriva Clujului.
Încerc să construiesc o atmosferă bună în echipă, în primul rând. Jucătorii știu și urmează asta. Le spun mereu să lupte, dar nu numai. Avem talent. Urmează strategia. Încă ne îmbunătățim jocul și sunt fericit cu jocul lor. Cu acești băieți aș putea merge prin apă și prin foc.”
*Foto: lyrtas.lt
1 comentariu la aceasta stire:
Pe bune!?
cu 10 ore în urmă (17.02.2026) RaspundeFelicitări echipei Dinamo, dar să crezi că întorceai meciul este cel puțin nerealist, ca să nu zic fantezist! Băieții au făcut antrenament în ambele meciuri din această Cupă!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!