Stiri Juniori U18 Masculin

Rareș Trandafir își va continua cariera în Statele Unite

Rareș Trandafir își va continua cariera în Statele Unite

Rareș Trandafir își va continua cariera în Statele Unite ale Americii, la liceul Rabun Gap-Nacoochee din Georgia, unde va petrece următorii trei ani. Tânărul jucător a fost invitat să facă trecerea la echipa de seniori a lui U-BT Cluj-Napoca însă, în cele din urmă, își va continua parcursul baschetbalistic în Statele Unite, la liceu.

Rareș Trandafir a vorbit pentru site-ul nostru despre alegerea pe care a făcut-o și despre anii de juniorat:

Am început să joc baschet acum 8 ani la clubul Phoenix Brașov cu antrenorul Silviu Both, căruia îi mulțumesc foarte mult pentru ce m-a învățat. Apoi am fost preluat de antrenorul Zeljko Bubanja care m-a învățat foarte multe și căruia îi sunt recunoscător. Dezvoltarea mea a continuat la U-BT Cluj unde am jucat două sezoane, avându-i antrenori pe Răzvan Cenean și Horia Pascu, cărora de asemenea le sunt recunoscător. Chiar dacă am fost selectat să joc în echipa de seniori, am luat decizia să îmi urmez visul și să plec în Statele Unite, unde am primit o bursă la Liceul Rabun Gap-Nacoochee din Georgia. Visul meu este să ajung cât de sus se poate în baschet și cred că decizia pe care am luat-o mă va ajuta să îmi realizez acest vis!

În stagiunea 2022-2023, jucătorul de 2.08 metri, născut în 21 noiembrie 2006, a avut medii de 7.0 puncte și 6.8 recuperări.

*foto: Rareș Trandafir/arhivă

1 comentariu la aceasta stire:
  • varu silvois :

    iti e mai mare dragul
    sa parcurgi acest articol. Felicitari si succes. Nu a avut ocazia insa sa simta si mana lui Silvasan.

    cu 8 luni în urmă (10.08.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!