Stiri Juniori U18 Masculin

România a pierdut primul meci la Europeanul U18 Masculin - Divizia B

România a pierdut primul meci la Europeanul U18 Masculin - Divizia B

România s-a văzut învinsă la debutul în cadrul Campionatului European U18 Masculin - Divizia B, scor 64-68 cu Slovacia vineri seara (29.07) în Sala Olimpia din Ploiești. 

România: Tudor Șomăcescu, David Lăpuște, Dragoș Lungu, Lorenzo Diaconescu, David Antonescu

Slovacia: Peter Kovacik, Daniel Koller, Sebastian Rancik, Timotej Malovec, Juraj Minarovjech

Diaconescu a răspuns cu două puncte după un coș al slovacilor și aducea primele puncte ale tricolorilor la acest turneu continental, apoi Antonescu a punctat pe sirenă și făcea 4-4. România a preluat conducerea timp de câteva secunde pe o execuție spectaculoasă din partea lui Șomăcescu, apoi tot el ajungea la linia de fault și își împărțea liberele, iar pe un atac viitor marca pentru 11-6. Slovacii au oprit seria bună a „vulturilor” cu tripla lui Kovacik și situația devenea egală ulterior pe tabelă, 11-11. Adversarii au întors situația de pe tabelă, din nou Kovacik scuturând plasa de la distanță, iar banca tehnică a tricolorilor cerea time-out, scorul la finalul sfertului inaugural fiind în cele din urmă 17-13 pentru slovaci. România a avut 1/13 din acțiune în partea secundă a acestui sfert.

Elevii lui Cătălin Tănase au egalat la două minute după începerea sfertului secund, dar imediat slovacii au punctat de afară prin Rancik și se făcea 20-17. Șomăcescu a pătruns prin defensiva slovacă și aducea România în față, 21-20, cerând ulterior schimbarea după ce s-a resimțit în urma aterizării după aruncare. Adversarii au pus trei puncte între cu liberele lui Rancik, apoi Lungu a egalat cu un step back three (24-24), tot el aducând și următoarea reușită a României. Slovacia a pus șase puncte între, Koller fiind precis din spatele arcului de cerc (33-27), la pauză diferența fiind de +8 pentru slovaci, 36-28, după ce „vulturii” au prins iar o perioadă modestă a procentajelor din acțiune în ultima parte din prima repriză.

Ecartul s-a înjumătățit la două minute de la reluare (37-33), începutul excelent de repriză secundă continuând și cu tripla lui Lungu se făcea 39-37 în dreptul României. Malovec a replicat tot din spatele arcului de cerc, oprind pentru moment run-ul tricolorilor, apoi Lăpuște aducea selecționata tricoloră iar în față, 41-40. Slovacia a egalat cu liberele împărțite ale lui Malovec, replica venind în partea cealaltă prin Oinaru (43-41), iar în sfertul patru s-a intrat cu 49-47 pentru slovaci, care au încins plasa cu două aruncări importante de la distanță.

Slovacia a marcat prima în ultimul sfert, layup-ul lui Hudec fiind bun pentru 51-47, iar Farkas avea să mențină diferența cu două libere precise (53-49). Lăpuște a fost căpăcit pe o pătrundere, slovacii ratând în următorul atac desprinderea, iar apoi Oinaru a egalat cu liberele sale înscrise, 53-53. După mai multe momente în care s-a mers cu scor egal, Lungu a punctat de la distanță și făcea 58-57, Lăpuște scoțând un assist de excepție pentru Oinaru și diferența era de două puncte, 60-58. Rancik a punctat de două ori de la distanță în momente cruciale și Slovacia s-a dus la 64-60, iar după time-out Antonescu a replicat cu un layup. Tricolorii n-au putut egala pe final și slovacii au câștigat în cele din urmă cu 68-64.

Următorul meci al tricolorilor va fi sâmbătă, 30 iulie, cu Ungaria tot în Sala Olimpia din Ploiești.

Dragoș Lungu a totalizat 16 puncte și 4 recuperări, cu 4/8 de la distanță, fiind cel mai bun marcator al României. Tudor Șomăcescu (15 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepții) și David Lăpuște (12 puncte, 5 pase decisive, 3 intercepții) au fost ceilalți în double figures.

Sebastian Rancik (17 puncte, 4 recuperări, 3 assist-uri), Timotej Malovec (15 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) și Peter Kovacik (13 puncte, 3 recuperări) au fost principalii marcatori slovaci. Cei trei au contribuit pentru 8/16 de la distanță.

*foto: Iuli Dobre

9 comentarii la aceasta stire:
  • onedin :

    Slabi
    Am avut sperante mai mari de la U18 , dupa dezamagirile de la U20. Din pacate trendul e acelasi : o echipa fara idei, fara scheme, fara atitudine, chiar blazati in multe momente. Generatia asta nici talie nu prea are, nu cred ca avem 2 jucatori peste 2 m ceea ce este foarte grav. Slovacii , o echipa modesta , au stat in 2 jucatori nr 15 Rancik si 6 Malovec si in aruncarile de la 3 pct.
    Am asteptat sa-l vad pe Somacescu dupa perioada petrecuta in SUA.... M-a dezamagit. Pe faza ofensiva are calitate : explozie, forta de patrundere, viziune dar in aparare e varza, mana moarta. Daca el crede ca un PG de 1,85 poate face cariera in State cu atitudinea si felul asta de joc se inseala amarnic. Sunt mii de pusti americani de care-l halesc de viu.

    cu 1 an în urmă (29.07.2022)
    • Suporterrrr:

      Sunt de aceeasi parere
      In schimb, Lungu se vede cat de mult a progresat in Australia, step back-uri de 3 efortless, LUka doncic real madrid vibes. Antonescu si Diaconescu sub medie, Somacescu veriga slaba in defensiva. Patru isi continua evolutia modeste de la u20. Singurul castig real e Lungu

      cu 1 an în urmă (29.07.2022)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Somacescu
    Din cate am auzit, poate gresit sau cu minusuri, nu a rezistat mult la academia unde sa dus acum 2 ani şi de 1 an joaca intrun campionat pe YouTube unde probabil spectacolul nu apararea este important. Cred ca cel mai bine ne pot lamuri redactorii baschet.ro despre asta

    cu 1 an în urmă (29.07.2022)
    • Suporterrrr:

      Da
      A jucat la Sierra Canyon, echipa unde anul trecut erau jucatori ca Bronny James, Amari Bailey, Shy Odom, Ryden Rodgers, normal ca nu a rezistat. In OTE este doar despre bani si spectacol, nu neaparat pentru baschet.

      cu 1 an în urmă (29.07.2022)
    • ABC Shooting Stars - CSS nr. 6 București Flaviu Ilie:

      Overtine Elite
      OTE e mai mult decat bani si spectacol. Intr-adevar, nu e nici NCAA sau G League Ignite, dar e o alternativa buna pentru tineri. Tudor are 17 ani abia impliniti, deci inca ar fi jucat in liceu si turnee de AAU, care nu contribuie prea mult la dezvoltarea unui jucator. In schimb, nivelul din OTE e ceva mai ridicat. Drept dovada, anul acesta 3 jucatori de acolo au semnat contracte cu echipe din NBA (Montero, Barlow si Smith), iar la anul gemenii Thompson pare sure locks pentru top 10 in draft

      cu 1 an în urmă (30.07.2022)
    • Suporterrrr:

      Amen si Ausar
      Sunt acolo probabil pentru ca iau cateva milioane bune pe an. Ei ar fi top 5 in draft ul viitor oricum, oriunde ar juca, nu doar la OTE. Si tind sa cred ca ei se antreneaza in multe alte parti, OTe fiind doar un venit pentru ei.

      cu 1 an în urmă (30.07.2022)
    Raspunde
  • Pop Dorel :

    Ok!!!
    O echipa de figuranți foarte încrezuți, mă întreb ce fac afară la echipele unde joacă sau tot așa numai figurație.

    cu 1 an în urmă (29.07.2022) Raspunde
  • Sorin13 :

    Vedete de youtube
    Mie sincer mi s a făcut rușine la meci. Efectiv mă uitam și nu mi venea să cred. Fara pic de viziune, de vlagă, dorința.....nimic. realitatea este că avem jucători foarte slabi.foarte foarte slabi. Îl tot ridicați în slăvi pe somacescu......oameni buni, când era în România era ridiculizat de un jucător de la Dinamo. Îl bătea de îl ascultă cu urechea pe orice faza....ofensiva sau defensiva. Are 185 cm, în apărare este tataie, aruncări de la distanță este zero barat, iar în ofensivă a avut noroc că a avut in fata o echipa extrem de modestă. Mi se pare că este plinuț. Însă cel mai rău este faptul că a rămas cu aceiași atitudine cu zeflemitoare cu care a plecat. Un farsei. Patru.....am citit mai sus că cineva a scris că își continuă forma modestă......a avut cumva o forma buna? Jucători umflați cu pompa. Mă uitam la pivot.....nu știe jocul de pivot, incredibil. Că și câștig, da sunt de acord....Lungu. sper sa fie serios în continuare. Și sincer mie mi a plăcut și Nr. 13, Lapuste parca, cel care juca pozitia 1. In rest......daca selecția se face la fel în continuare, pe pile și vedetisme, vom ajunge ultimii. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume...... Uitați va la statisticile de la libere, aruncări de 2 și 3 pct. Și la U18 și la U20. Jenant

    cu 1 an în urmă (30.07.2022)
    • Suporterrrr:

      Procentajele
      Din pacate nu stau la mana antrenorilor, ci la baza pregatirii precare de la babybaschet. Asta e alt subiect. Somacescu - 15 puncte din 17!!! aruncari, extrem de sters si dpdv ofensiv. Dar spunea el intr-un live pe instagram ca vine aici ca sa faca spectacol, nu sa castige. Ca mai nou asta e baschetul pentru unii. Lapuste a jucat decent. Pivoti - 0.

      cu 1 an în urmă (30.07.2022)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!