Stiri Juniori U18 Masculin

U-BT Cluj pierde la mare luptă meciul cu Partizan Belgrad

U-BT Cluj pierde la mare luptă meciul cu Partizan Belgrad

U-BT Cluj-Napoca a cedat și în partida cu Partizan Belgrad din cadrul Euroleague Basketball Adidas Next Generation Tournament Qualifier, scor 84 la 73. 

Spre deosebire de primul meci din compeția continentală, tinerii clujeni au avut o prestație solidă.  Trupa antrenată de Milorad Perovic și Horia Pascu a reușit să câștige sfertul doi (20-17) și sfertul trei (25-21), dar a cedat ultimul act la o diferență de 12 puncte după ce un coș din propria jumătate, în ultima secundă a sfertului trei, reușit de Srdan Popovic a ridicat moralul sârbilor. 

În condițiile în care Dragoș Lungu nu a jucat, Vlad Marinău a terminat cu 16 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții pentru 20 la eficiență. În timp ce Modibo Diaby a reușit să controleze în multe rânduri spațiul de trei secunde, terminând partida cu 10 puncte, 12 recuperări, 4 intercepții și 4 capace. 

Marko Vukcevic cu 21 puncte a fost cel mai bun marcator de pe teren. 

Celelalte rezultate înregistrate azi în grupa A din cadrul Euroleague Basketball Adidas Next Generation Tournament Qualifier:

Maccabi Tel Aviv - Partizan Belgrad 88-101

Steaua Roșie Belgrad - Maccabi Tel Aviv 69-57

Mâine, 27 martie, U-BT Cluj-Napoca va da piept cu Maccabi Tel Aviv într-o partidă ce va desemna ocupanta locului trei din grupă. 

*foto: adidasngt.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!