Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aaron Broussard: „Avem destule lucruri de care putem fi mândri după acest meci”

Aaron Broussard: „Avem destule lucruri de care putem fi mândri după acest meci”

Miercuri, 11 decembrie, U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 81-76 în prima etapă a fazei secunde din FIBA Europe Cup. Formația bihoreană a început mai bine întâlnirea însă, începând cu sfertul al doilea, trupa gazdă a preluat conducerea și nu a mai cedat-o.

Alb-negrii au evoluat foarte bine până în ultimul act, când oaspeții au început un run spectaculos prin care au revenit pe tabelă. În cele din urmă, efortul lui Broussard și al colegilor săi nu a fost de-ajuns, dar americanul spune că au existat anumite detalii care l-au mulțumit.

Nu s-a terminat așa cum ne-am dorit, dar am avut momente pozitive în joc. Avem destule lucruri de care putem fi mândri după acest meci. Pe de altă parte ne așteaptă un alt meci cu Clujul, sâmbătă, la noi acasă. Așadar, avem nevoie de o reacție și o recuperare rapidă. Va trebui să evităm greșelile. E limpede că adversarii noștri au profitat din plin de erorile noastre.”, conform csmoradea.ro

CSM CSU Oradea își poate lua revanșa contra lui U-BT Cluj-Napoca sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 20:30, în Arena Antonio Alexe.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!