Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Adam Mirkovic va juca și în sezonul 2020-2021 pentru SCM Timișoara

Adam Mirkovic va juca și în sezonul 2020-2021 pentru SCM Timișoara

În cursul acestei zile, SCM Timișoara a anunțat continuarea colaborării cu Adam Mirkovic. Jucătorul de 28 de ani a evoluat și în stagiunea 2019-2020 pentru bănățeni, având medii de 9.8 puncte și 3.3 recuperări.

Mirkovic și-a început cariera în 2012, când a semnat cu KK Jagodina. În următorii ani, a mai trecut pe la KK Tamis, KK Kakanj, KK Feni Industries, BC Ulcinjska Rivijera și OKK Sloboda Tuzla. Cel mai bun sezon al lui Mirkovic a fost 2017-2018, când sportivul sârb a adunat 11.7 puncte, 5.4 recuperări, 1.3 pase decisive și 1.3 intercepții.

Adam Mirkovic este al doilea baschetbalist străin care continuă la SCM Timișoara după ce, ieri (20.07), alb-violeții au anunțat că Milos Komatina va rămâne în vestul țării. Iată ce a declarat Mirkovic pentru pagina de Facebook a lui SCM Timișoara:

Sunt foarte fericit pentru faptul că rămân la Timișoara. A fost bine în primul meu sezon la această echipă, iar în următoarea stagiune îmi doresc să facem un pas înainte. Pentru asta, sper în primul rând că va fi totul bine cu virusul. Mă antrenez cu greutăți în sala de forță și de curând am început să lucrez din nou cu mingea. Mai este aproximativ o lună până la prima întâlnire cu echipa pentru următorul sezon, vreau să mă prezint la reunire într-o formă fizică bună. În noul format de campionat, cu mai multe echipe, vor fi mai multe meciuri în prima fază, vom călători mai mult, va fi un sezon interesant în care sper să avem rezultate bune."

De asemenea, Dragan Petricevic s-a arătat bucuros pentru această mutare, mărtusind că și-ar fi dorit ca Mirkovic să semneze pe doi ani.

Mă bucur că am prelungit contractul lui Adam, am vrut ca această înțelegere să fie pe durata a două sezoane. Poate că va fi vorba chiar de o perioadă mai lungă în viitor, după ce expiră această înțelegere. Motivele prelungirii sunt simple. Adam a arătat foarte multă constanță în sezonul trecut, evoluțiile sale nu au fost oscilante, jocul său a fost același etapă de etapă, chiar cu o ușoară creștere. Mi-am dat seama repede că este un jucător de echipă, care poate că nu face diferența, dar în construcția echipei reprezintă o piesă importantă."

Din lotul bănățenilor mai fac parte: Alexandru Olah, Milos Komatina, Lewis Dolphin Stallworth IV, Nikola Gajic, Mirel Dragoste, Laszlo Lazăr, Robert Șchipor și Cristian Mocrițchi.

*foto: Facebook – Baschet SCM Timișoara – pagina oficială

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!