Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ainars Bagatskis, înainte de Final 4-ul ENBL: „Sunt sigur că încă nu ne-am spus ultimul cuvânt”

Ainars Bagatskis, înainte de Final 4-ul ENBL: „Sunt sigur că încă nu ne-am spus ultimul cuvânt”

CSO Voluntari se află în Aarhus, Danemarca, acolo unde participă la Final Four-ul European North Basketball League, urmând să o întâlnească în semifinale pe Liege Basket. Duelul are loc marți, 9 aprilie, la ora 17:00, și va putea fi urmărit, în direct, pe Orange Sport 3 și pe YouTube.

Iată ce a declarat Ainars Bagatskis, într-un interviu exclusiv acordat site-ului nostru:

În primul rând, vreau să spun că am avut o echipă complet nouă în acest sezon, au venit 11 jucători noi. Prin urmare, este normal să trecem prin suișuri și coborâșuri. În opinia mea, asta ajută o echipă să devină mai puternică, mai ales coborâșurile. Atunci putem vedea cât de puternici mental sunt jucătorii și putem crește ca echipă. Mereu am spus că dacă jucătorii cresc și devin mai buni atunci și echipa devine mai bună. Legat de acele suișuri și coborâșuri, nu este o scuză, însă în ultimele trei luni ne-a lipsit mereu câte un jucător. Nu vreau să spun că sunt extra fericit sau să fac ceva special din acest moment fiindcă fiecare meci e important, fiecare joc trebuie abordat ca și cum ar fi ultimul. Ok, am trecut de prima parte din ENBL, am ajuns aici însă sunt sigur că încă nu ne-am spus ultimul cuvânt.

Întrebat despre atmosfera din cadrul echipei, tehnicianul leton a spus următoarele:

Nu mă pot plânge în legătură cu atmosfera din echipă. Băieții se bucură unul de altul, se bucură să fie împreună pe teren, evoluează cu agresivitate și sunt competitivi la fiecare antrenament. Nu pot să spun că ne-am antrenat foarte mult fiindcă în ultima lună am avut o grămadă de meciuri dar, uitându-mă la cum au reacționat băieții și la cum se ajută unul pe altul, pot să spun că avem un spirit de echipă foarte bun.

În sezonul regulat, CSO Voluntari s-a impus categoric în fața grupării belgiene, scor 89-68, însă între timp ambele formații au efectuat modificări la nivelul loturilor:

Era o echipă foarte diferită când am bătut-o. Între timp au adus trei jucători noi și toți au devenit lideri. Evident, știm multe lucruri despre adversar, însă eu sunt de părere că nu trebuie să ne concentrăm prea mult pe adversari. Știm că dispun de talent individual, știm ce fac dar cel mai important e cum ne folosim de instrumentele noastre.

La final, l-am întrebat pe Bagatskis care va fi cheia pentru alb-albaștri în disputa cu Liege Basket:

Nu sunt Nostradamus, însă dacă executăm tot ce am pregătit, dacă ne folosim de talentul nostru și dacă jucăm cu energie, forță și agresivitate, putem să îi batem, putem să avem succes.

*foto: Facebook – CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!