Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ainars Bagatskis: „Jocul nostru a fost așa și așa din punct de vedere al calității”

Ainars Bagatskis: „Jocul nostru a fost așa și așa din punct de vedere al calității”

CSO Voluntari și-a trecut în cont a doua victorie în European North Basketball League, după 75-72 miercuri (08.11) în fieful celor de la Basket Brno. Trevon Allen a adus victoria ilfovenilor cu o reușită de trei puncte în ultima secundă.

La final, antrenorul Ainars Bagatskis a vorbit pentru paginile de social media ale formației din Voluntari și a spus următoarele:

„Jocul nostru a fost așa și așa din punct de vedere al calității. Brno este una dintre cele mai bune echipe din această ligă în tranziție și am făcut față acestui detaliu, mai mult sau mai puțin. Însă, am uitat în totalitate de apărarea unu la unu. În prima repriză au existat multe situații în care Brno a marcat multe puncte ușoare în căciulă. Peste jumătate din punctele lor în acele două sferturi au venit din căciulă. Apoi, am schimbat defensiva și am încercat să jucăm mai agresiv și jokerul nostru pentru 4-5 minute în sfertul patru a fost Rashard Odomes. Mereu sunt de părere că numărul mingilor pierdute influențează jocul. Noi am pierdut doar 7 mingi, iar ei 17. Chiar dacă am pierdut lupta la nivelul recuperărilor (n.r. 27-43 a fost raportul în favoarea lui Brno), aceste mingi puține pierdute au compensat totul. Asta arată într-un fel că suntem o echipă disciplinată.”

Antrenorul a adăugat câteva cuvinte și despre Rashard Odomes, cel care a debutat într-un meci oficial pentru CSO Voluntari cu această ocazie, contribuind cu 10 puncte și 3 recuperări în 13 minute și jumătate:

„El a lipsit aproape două luni și suntem conștienți că încă nu e la nivelul pe care îl poate arăta. A avut doar două antrenamente cu echipa înaintea acestui meci și am decis să riscăm, fiindcă aveam nevoie de el. Poate schimba oricând jocul și consider că în unele momente jucătorii din jurul său au devenit mai buni, pentru că atrage atenția și ajutat la crearea spațiilor pentru restul celor aflați pe teren.”

CSO Voluntari a trecut la 2-1 bilanț în grupa B și următorul joc, cel cu Liege Basket (15 noiembrie), va reprezenta prima partidă europeană de baschet programată în Sala „Gabriela Szabo”. Până atunci, ilfovenii vor evolua tot acasă, în Liga Națională, cu CSM Târgu Jiu pe data de 11 noiembrie.

*foto: Facebook CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!