Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aleksandar Todorov: „Poate cu mine antrenor, Energia nu ar fi avut astfel de rezultate”

Paul Olar

Paul Olar
28.12.2015

Dinamo București a ieșit victorioasă din deplasarea de la Târgu Jiu, efectuată duminică. Gruparea din capitală a învins-o pe Energia cu 96-93, la capătul unei dispute ce a necesitat două reprize suplimentare.

Încleștarea a avut o însemnătate deosebită pentru ambii tehnicieni. Aleksandar Todorov, principalul lui Dinamo, și-a întâlnit echipa pe care a antrenat-o o scurtă perioadă de timp în 2014. Specialistul originar din Macedonia a oferit o declarație extrem de interesantă, mărturisind:

„Un meci foarte greu împotriva unei echipei puternice şi împotriva unui antrenor excelent. A fost un meci dificil pentru că la finalul timpului regulamentar eram foarte aproape să-l pierdem. La fel s-a întâmplat şi la finalul primei reprize de prelungiri. Sunt foarte bucuros pentru această victorie. Noi am venit să câştigăm acest meci, unul dificil şi pentru noi ca antrenori, dar probabil greu de urmărit şi de spectatori. Energia şi-a găsit un antrenor excelent şi a avut rezultate foarte bune. Poate cu mine antrenor nu ar fi avut astfel de rezultate. Antonis este un antrenor de top în campionatul României şi este o plăcere să joci împotriva unui astfel de antrenor, pentru că în momentul când ai în faţă un astfel de oponent se vede până la urmă logica baschetului. Ne pare rău pentru că un antrenor ca Antonis Constantinides părăseşte campionatul românesc. Este un antrenor valoros şi nivelul campionatului ar putea scădea. Mult noroc la noua echipă, la Prishtina. La momentul respectiv, când am decis să plec de la Tg-Jiu, nu aveam toate datele despre Troupe, dar acum, după ce l-am văzut jucând săptămână de săptămână şi ştiu că este un jucător excelent, m-aş bucura să-l antrenez. Dacă voi rămâne în România sau oriunde voi pleca, la orice echipă, Troupe va fi pe lista mea de achiziţii”, a spus Todorov, conform csenergia.eu.

*Foto: Răzvan Păsărică/sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!