Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Alexandru Coconea s-a transferat la CSM Focșani

Alexandru Coconea s-a transferat la CSM Focșani

În cursul acestei zile, 3 iulie, CSM Focșani a anunțat primul transfer pentru stagiunea 2023-2024. Este vorba de Alexandru Coconea, baschetbalist care a petrecut sezonul 2022-2023 la SCM U Craiova.

Originar din Mangalia, Coconea și-a început cariera în 2015, când a jucat alături de Steaua CSM Eximbank 2 București în Liga I de Baschet Masculin. După doi ani la Steaua, jucătorul de 1.98 metri s-a transferat la CSU Știința București.

În 2018, Coconea a debutat în Liga Națională de Baschet Masculin, semnând cu SCM Timișoara. Tânărul baschetbalist a petrecut două sezoane în vestul țării după care s-a întors în Capitală și a jucat câte o stagiune pentru CSA Steaua București și CS Dinamo București.

În 2022, Coconea a decis să își continue cariera la SCM U Craiova, formație angrenată și în FIBA Europe Cup. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a strâns 2.0 puncte, 1.5 recuperări și 2.0 la eficiență în 30 de partide disputate în LNBM.

SCM U Craiova a terminat sezonul 2022-2023 pe poziția a șasea, fiind învinsă în ultima serie de CSO Voluntari, cu scorul de 2-0.

Așadar, Alexandru Coconea va evolua în ediția 2023-2024 a LNBM pentru CSM Focșani, trupă antrenată de Mihai Petruț.

*foto: Facebook – SCM Timișoara

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM Focșani Lex 8 :

    Europe Cup
    Cu coconea pe teren, prindem sigur la anul loc de europe cup

    cu 9 luni în urmă (10.07.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!