În cursul zilei de marţi CSU Ploieşti a semnat un contract valabil până la finele sezonului actual cu Vladimir Tica. Originar din Bosnia, dar cetățean sârb jucătorul de 2.08 metri, evoluează pe poziţia 5 şi este ultimul transfer perfectat de către vicecampioana României în acest final de sezon.
Mai citiţi şi:
Vladimir Tica este noul pivot a lui CSU Asesoft Ploieşti
Total Baschet a luat legătura cu Alexandru Iacobescu, cel care ne-a declarat luna trecută că se va ocupa de transferul pivotului. Managerul general al grupării prahovene a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Tica, afirmând că sportivul este unul care poate face faţă 40 de minute. În ceea ce privşete numărul jucătorilor străini Iacobescu spune că în luna martie unul dintre cei şapte jucători străini ar putea părăsi gruparea ploieşteană.
Credeţi că nou achiziţie este jucătorul care îi lipsea Asesoftului ?
Eu cred că am găsit exact ceea ce ne trebuia şi implicit ceea ce îmi doream şi eu. Sper să demonstreze că este jucătorul de care avem nevoie. Noi îl ştim foarte bine pe Tica, l-am transferat de la un impresar sârb cu care noi avem o legătură foarte strânsă în ultimii ani şi sper să joace aşa cum îl ştim noi. L-am urmărit în ultimii 3-4 ani de zile, am înercat de fiecare dată să îl transferăm, dar nu am reuşit. Anul acesta se pare că am avut un pic de noroc. Sper să fie jucătorul de care avem nevoie în încercarea de a câştiga iar campionatul.
Vă gândiţi să încheiaţi contractul cu unii dintre jucătorii străini ?
Deocamdată nu ne-am hotărât. Cred că, pentru cel puţin o perioadă, aproximaiv o lună şi jumătate, vom avea şapte jucători străini în lot.
Deci să înţelegem că sunt şanse ca un străin să plece ...
Sunt şanse şi să plece, dar în momentul actual nu ne gândim cum să ne despărţim de un jucător pentru că Mike Jones nu şi-a revenit în totalitate.
Nu va fi o problemă faptul că Tica nu a jucat până în decembrie ?
Nu va fi o problemă pentru că l-am urmărit şi ştim ce joace şi care este starea lui în acest moment. Aşa cum am declarat şi data trecută, ţinând cont de programul pe care îl avem, meci cu Târgu Jiu deplasare la Iaşi şi pauza cu Cupa României, cred dispunem de timp pentru a omogeniza lotul şi de a-l integra. Vom angaja şi un preparator fizic pentru o perioadă scurtă de timp. Cred că a venit în momentul oportun.
Este un jucător care poate face faţă 40 de minute ?
Poate face faţă. Este un jucător pe care ne putem baza 40 de minute însă sper să nu fie nevoie. Odată cu aducerea lui sper să se integreze pe postul 5 pentru ca Burlacu să evolueze pe poziţia care l-a consacrat, respectiv locul 4.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
U-BT Cluj-Napoca, victorie cu Igokea și continuă seria perfectă din presezo...
FC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
U-BT Cluj-Napoca, victorie cu Igokea și continuă seria perfectă din presezo...
CSM Oradea, învinsă de Borac Cacak în primul meci al Memorialului Antonio A...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!