Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andelko Mandic a realizat prima victorie în calitate de antrenor

Adrian Micinic

Adrian Micinic
09.10.2011

SCM Universitatea Craiova a furnizat surpriza rundei a doua în Divizia A la baschet masculin, depășind în deplasare pe BCM U Pitești, scor 90-85.

Rezultatul a fost cu atât mai puțin previzibil cu cât formația pregătită de către Andelko Mandic a înregistrat două înfrângeri în Cupa României și una în campionat. Așadar, oltenii se aflau în căutarea primei victorii. Dar cine și-ar fi putut imagina că aceasta va fi obținută la Pitești.

În aceeași notă, adăugăm faptul că formația pregătită de către Tudor Costescu câștigate primele trei meciuri oficiale disputate în acest sezon competițional, ce-i drept pe mâna unor adversari considerați mai modești - CSU Sibiu în cupă, respectiv BC Miercurea Ciuc în campionat.

Însă, pe lângă rezultatul surprinzător trebuie subliniat faptul că formația din Craiova a dominat în mod autoritat jocul din Trivale. Gazdele nu au condus nici măcar o dată pe tabela de marcaj, iar craiovenii au avut un avantaj maxim de 26 lungimi pe tabela de marcaj.

Andelko Mandic (foto) a mizat foarte mult pe cvintetul cu care a început confruntarea. Doi dintre titulari au bifat 40 minute de joc, alții doi totalizând peste 35 minute. Cel de-al cincilea, românul Iulian Orbeanu, a petrecut în teren 29 minute de joc.
În afara celor cinci au fost rulați Cătălin Petrișor - 12 minute, respectiv Ionuț Albu - 5 minute.

Cvintatul de bază a contabilizat 86 de puncte. Cu un punct mai mult decât a înscris întreaga echipă a Piteștiului. Rezervele oapeților au avut 4 puncte.

Branislav Tomic a avut 26 puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive cu 5 posesii pierdute în 49 minute de joc pentru 27 la eficiență.
Steve Ross a adăugat 25 puncte și 9 recuperări înainte de a fi descalificat. El a bifat 35 minute de joc pentru un indice al eficienței de 27.
Iovan Bajic terminat cu 15 puncte, Vladimir Vlaskovic a contribuit cu 12 puncte, 6 recuperări și 3 intercepții, iar Iulian Orbeanu a totalizat 8 puncte și 7 recuperări.

Darko Vujacic a izbutit 26 puncte, 5 recuperări și 3 intercepții în 34 minute de joc pentru un coeficient de 22 la eficiență.
Octavian Popa Calotă a adăugat 14 puncte însă a avut 5 posesii pierdute înainte de a fi descalificat.
Uros Velickovic a terminat cu 12 puncte, iar Anton Kazarnovski a bifat 11 puncte și 14 recuperări.

SCM Universitatea s-a desprins pentru prima dată cu adevărat pe finalul primei secvențe, atunci când oaspeții au izbutit un parțial de 9-3.

În debutul sfertului al doilea diferența a crescut pentru prima dată la zece lungimi datorită reușitelor lui Orbeanu și Vlaskovic de la mare distanță. Până la pauză avantajul vizitatorilor a credscut la 20 lungimi, scor 26-48.

Diferența maximă s-a înregistrat în al doilea minut al reprizei a doua, scor 26-52. Piteștenii s-au apropiat la 56-63 în minutul 28, iar la intrarea în sfertul decisiv scprul era de 60-68. Așadar, elevii lui Costescu au înscris mai multe în sfertul al 3-lea decât au făcut-o cumulat în primele 20 minute de joc.

Darko Vujacic a marcat de două ori consecutiv în minutul 37 al partidei pentru a aduce scorul la 77-79, cea mai mică diferență consemnată în repriza a doua. Branislav Tomic a marcat din afara semicercului pentru a desprinde decisiv pe Craiova, echipă care s-a dus la 89-79, în ultimul minut de joc. Amfitrionii au limitat proporțiile, scorul final fiind de 85-90.

Gazdele au avut 8/32 la aruncările de trei puncte! În schimb, vizitatorii au avut procentaj dublu la acest procedeu, cu 9/18. De asemenea, oltenii au izbutit 22/37 la două puncte, mai bine decât adverasarul, care a realizat 23/44.

Interesant este că deși a evoluat în deplasare, Craiova a beneficiat de 33 aruncări libere, cu 14 mai multe decât Piteștiul.

Astfel s-a scris istoria primului succes pentru Andelko Mandic în calitate de antrenor principal al unei echipe de baschet. Fostul jucător al echipei CSM Oradea și-a început cariera de antrenor în acest sezon, acceptând funcția oferită de SCM Universitatea Craiova.

Interesant este că primul succes al lui Mandic în calitate de antrenor a venit într-o sală în care a obținut două victorii pe vremea când juca pentru CSM Oradea. 

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!