Andjelko Mandic, antrenorul principal al echipei SCM U Craiova, a vorbit după meciul pierdut la Oradea, scor 79-92:
"În primul rând felicit echipa învingătoare pentru jocul prestat și rezultatul obținut. Am jucat bine în acest meci și asta mă bucură. Ne-au intrat aruncările și cred că din punct de vedere ofensiv pot să mă declar mulțumit. Poate altfel s-ar fi terminat dacă am fi contat la recuperări, dar din cauza absenței lui Orbeanu nu am avut putere sub panou. Tot din această cauză am avut probleme în apărare la interior. Am încercat să jucăm zonă pentru a masca din aceste probleme, dar nu am reușit să facem opririle necesare."
Întrebat cum evaluează primul său sezon în calitate de antrenor Mandic a spus:
"Referitor la echipa Craiovei cred că acest sezon a fost mai bun decât precedentele. S-au făcut niște eforturi și rezultatul final este mai bun decât în anii precedenți. Ei s-au luptat la retrogradare în trecut și acum clasarea pe locul 11 este cel mai bun rezultat al Craiovei.
În ceea ce privește aportul meu în calitate de antrenor, nu sunt în măsură să mă evaluez. Asta e treaba altora să o facă. Eu sunt mulțumit de activitatea mea. Sigur am făcut greșeli, dar mă aflu la început și cred că din greșeli se poate învăța."
Fostul jucător al lui CSM Oradea a fost întrebat dacă va continua în aceeași funcție și în sezonul viitor:
"Este puțin prea devreme să vorbim despre asta. Dacă îmi doresc să continui răspunsul ar fi unul afirmativ. Am purtat doar niște discuții preliminare, nimic nu este cert. Craiova este finanțată doar de către municipalitate și vorbim despre un club cu cinci secții: baschet cu două ramuri, volei cu două ramuri și handbal feminin. Banii se împart în cinci direcții, așa că nu este ușor pentru a putea face performanță. Pe de altă parte di sezonul următor partidele se vor juca în noua sală polivalentă, de peste 4.000 locuri. Cred că este un semn pozitiv pentru ceea ce încearcă să facă cei de la Craiova."
Chestionat pe seama primirii de care a avut parte în Arena Antonio Alexe, Andjelko a spus:
"Am fost mișcat de atitudinea publicului și de gestul făcut pentru mine. Nu m-am așteptat. Am așteptat aplauze, nu mai mult. A fost un moment de mândrie."
În final, Mandic a vorbit și despre faptul că nu mai joacă:
"La început a fost puțin mai greu să știu că nu mai sunt pe teren. Dar treptat lucrurile s-au schimbat. În acest moment nu pot să spun că-mi lipsește."
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
U-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
U-BT Cluj-Napoca a învins-o și pe KK Mega Basket
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
U-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
U-BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari se duelează pentru Supercupa României la...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!