Căpuşan vine cu atitudinea de la Ploieşti: victoria indiferent de adversar!
BC Timişoara se pregăteşte pentru debutul în noul sezon. Vicecampioana va debuta în deplasarea de la Târgu-Mureş, la fel cum se întâmpla şi în primul meci din stagiunea precedentă, doar că atunci partida avea loc în Cupa României, în faţa aceluiaşi adversar.
Leii din Banat au avut cu o săptămână mai mult la dispoziţie să pregătească acest joc pentru că sunt direct calificaţi în turul următor al Cupei de anul acesta, spre deosebire de Tg-Mureş care a jucat la turneul de calificare din weekendul trecut.
Alb-violeţii spun că sunt pregătiţi şi că vor merge în Ardeal doar cu gândul la victorie. Noua achiziţie a timişorenilor, Andrei Căpuşan crede că echipa sa e favorită în prima etapă.
"Pregătim intens meciul cu BC Mureş, nu va fi o echipă pe care o vom trata cu indiferenţă, e un meci greu, noi întotdeauna mergem la victorie. Sper să începem sezonul cu dreptul. E primul meci şi e foarte important să debutăm cu dreptul, dacă ne facem jocul nostru şi tratăm meciul cu seriozitate, vom câştiga. Au jucători cu experienţă, mai ales pe poziţiile 1 şi 2, e şi Cuic, care ne cunoaşte sistemele de joc, stilul nostru, dar nu au o rotaţie aşa de bună ca noi. Plecăm din postură de favoriţi, chiar dacă jucăm în deplasare, pentru că suntem vicecampioni." (sursa: banatsport.ro)
BC Mureş Tg-Mureş şi BC Timişoara se întâlnesc vineri, de la ora 20:00.
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
FC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
CSM CSU Oradea a încheiat cu o victorie perioada de presezon, după un succe...
CS Vâlcea 1924 cedează pe final în fața lui Borac Cacak
1 comentariu la aceasta stire:
modestia si fair play-ul
cu 12 ani în urmă (04.10.2012) RaspundeSe pare ca desi a jucat la BC Mures de Capusan nu s-a prea lipit fair play-ul si modestia asa ca imi doresc mult ca tigrii sa-i scoata fitele din cap lui Capusan si sa il aduca cu picioarele pe pamant nu de alta dar mai cunoastem vicecampioni care au "luat-o in freza" fara drept de apel.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!