Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andrei Mandache: „Acesta este motivul pentru care am reușit să întoarcem acest meci”

Andrei Mandache: „Acesta este motivul pentru care am reușit să întoarcem acest meci”

CSA Steaua București a obținut o nouă victorie importantă în Liga Națională de Baschet Masculin și a încheiat o serie de trei înfrângeri consecutive în toate competițiile. Clubul din Capitală a avut nevoie de două reprize de prelungiri pentru a învinge Corona Brașov, cu scorul de 105-101, în epilogul etapei a 16-a.

La finalul acestui meci, antrenorul principal al roș-albaștrilor, Andrei Mandache, a recunoscut că elevii săi au evoluat sub așteptări în primele 30 de minute. El a mărturisit însă că este „extrem de fericit” pentru că aceștia au luptat până în ultima secundă și le-a mulțumit fanilor care au fost prezenți la prima victorie obținută de Steaua în anul 2026.

„Nu am reușit să ne facem jocul, ceea ce s-a și văzut. Însă sunt extraordinar de fericit pentru că băieții au dat dovadă de curaj și au crezut până la final. Drept dovadă, acesta este motivul pentru care am reușit să întoarcem acest meci. Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor pentru faptul că vin din ce în ce mai mulți la fiecare meci și îmi doresc să continuăm pe acest drum împreună”, a spus Andrei Mandache, conform paginilor oficiale de socializare ale clubului.

Pentru CSA Steaua București urmează un nou meci complicat, în weekendul următor, împotriva lui FC Argeș Pitești.

*Foto: Facebook/Steaua București

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!