Ziua de miercuri, 8 octombrie, programează nu mai puțin de șapte meciuri din etapa a treia a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Toate echipele din campionat, cu excepția celor de la CS Vâlcea, evoluează la mijlocul acestei săptămâni.
Aceste partide se vor desfășura sub amenințare de Cod Roșu și Cod Portocaliu de ploi torențiale în jumătate de țară. Federația Română de Baschet a venit cu un set de recomandări pentru cluburile din țară în acest sens.
Având în vedere atenționările și avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), care pot viza diverse regiuni ale țării, și în contextul desfășurării competițiilor și activităților sportive, Federația Română de Baschet adresează tuturor cluburilor afiliate următoarele îndrumări preventive:
- să monitorizeze permanent informările și actualizările oficiale privind condițiile meteo din zonele în care își desfășoară activitatea;
- să reevalueze și adapteze programul de antrenamente și competiții în funcție de avertizările în vigoare (cod galben, portocaliu sau roșu);
- să amâne sau reprogrameze activitățile sportive atunci când condițiile locale pot afecta siguranța sportivilor, antrenorilor sau a spectatorilor;
- să evite deplasările neesențiale în perioadele cu fenomene meteorologice severe (ploi torențiale, vânt puternic, descărcări electrice, inundații locale etc.);
- să mențină o comunicare constantă cu autoritățile locale (ISU, primării, inspectorate școlare) pentru aplicarea măsurilor de prevenție și siguranță dispuse la nivel local;
- să mențină o comunicare directă și permanentă cu Departamentul de Competiții al FRB și cu oficialii desemnați pentru partidele programate, pentru a adapta în timp util programul jocurilor și a asigura desfășurarea în condiții de siguranță.
Aceste recomandări au caracter preventiv și sunt valabile strict pe perioada anunțată de autoritățile competente, fără a depăși durata avertizărilor oficiale.
Federația Română de Baschet încurajează toate structurile sportive să urmărească informațiile și instrucțiunile actualizate publicate pe canalele oficiale ale instituțiilor abilitate (ANM, DSU, ISU, autorități locale), pentru a aplica în timp util măsurile corespunzătoare și, după caz, eventualele prelungiri ale stării de avertizare.
Cele mai afectate zone sunt Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și București. În capitală și în proximitate sunt programate două meciuri din această etapă: Rapid București vs. Steaua București, respectiv CSO Voluntari vs. CSM Târgu Jiu.
*foto: FR Baschet / Alina Cojocaru Photography
Pentru a doua etapă la rând, Dinamo București învinge o echipă de cupe euro...
Partidă amânată în LNBM din cauza unei alte competiții
Donatas Tarolis, de la idol la rival
Donatas Tarolis, de la idol la rival
Marko Barac: „Știam că acest meci o să fie unul dificil”
Andrei Mandache, lăudat de antrenorul lui FC Argeș Pitești
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!