Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Artis Ate va bifa a doua experiență a carierei în afara țării natale

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
20.07.2023

Artis Ate va bifa a doua experiență a carierei în afara țării natale

După trei sezoane petrecute în Lituania, la VEF Riga, Artis Ate a decis să joace pentru a doua oară în carieră în afara țării natale. Fostul baschetbalist al lui U-BT Cluj va evolua pentru Pieno Zvaigsdes, în Lituania.

Anunțul oficial a venit din partea agenției sale de impresariat, Prime Athletic Management. Pieno a ocupat locul al zecelea la finalul stagiunii precedente din Campionatul Lituaniei, cu un bilanț de 8-25, fiind la patru victorii deasupra zonei roșii.

Ate a avut cel mai reușit sezon din cea de-a doua experiență a sa la VEF Riga. El a petrecut ultimele trei sezoane alături de gruparea din capitala Letoniei, iar în stagiunea 2022/23 a avut cele mai bune cifre din această perioadă, terminând cu 9.2 puncte, 5.2 recuperări și 1.7 pase decisive.

Lucrurile au stat diferit în Basketball Champions League, unde extrema de 33 de ani a jucat în 5 meciuri, dar a avut procentaje foarte slabe, înregistrând 36% la aruncările din acțiune, 26% la cele de la distanță și 86% de la linia de libere.

Artis Ate a petrecut un sezon la U-BT Cluj, în 2019/20. Acea stagiune a fost întreruptă din cauza pandemiei de COVID-19. Letonul a apucat să joace în patru meciuri de LNBM, respectiv 14 în FIBA Europe Cup, unde a avut medii de 8.1 puncte, 3.2 recuperări și 2.1 assist-uri. De asemenea, el și-a trecut și Cupa României în palmares alături de studenți.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!