Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aruncarea de trei puncte. Mediaș și Craiova sunt cele mai bune la acest procedeu

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.11.2011

Una dintre cele mai importante procedee în baschet este aruncarea de trei puncte. Ea, atunci când este transformată, aduce trei puncte pe tabela de marcaj, fiind cea mai valoroasă realizare posibilă în condițiile unei acțiuni normale de atac (fără aruncare suplimentară, fault tehnic șamd).

Pe parcursul primelor nouă etape din sezonul regulat al Diviziei A s-a remarcat în special Gaz Metan Mediaș la acest procedeu. De asemenea, SCM U Craiova este o reală surpriză la acest capitol statistic.

Formația pregătită de către Ovidiu Teleabă a câștigat șapte meciuri consecutive (și) datorită consecvenței cu care au efectuat aruncări din spatele semicercului. Trupa de pe Târnava Mare marchează cel mai mult de la distanță și totodată are cel mai bun procentaj de reușită în Divizia A, fiind singura formație ce trece de 40%.

Craiova, o echipă situată undeva la mijlocul săptămânii, se situează pe locul 2 în actuala ediție de campionat, după nouă runde disputate, atât la numărul de reușite, cât și la procentaj.

În ambele ierarhii, al numărului de reușite precum și cel al procentajului, pozițiile 3-4-5 sunt ocupate de BC Timișoara, BC Mureș și CSM Oradea. Ordinea diferă însă.

Surprinde numărul relativ mic de reușite și mai ales poziționarea modestă a celor două finaliste ale ultimei ediții de campionat. Mai mult, CSU Ploiești, echipă dependentă de un singur jucător la aruncările din afara semicercului (care este accidentat la această oră) are sub 30% procentaj de reușită.

CSM București este ultima clasată în Divizia A la numărul de coșuri de trei puncte marcate pe meci în acest sezon competițional. Vorbim totuși despre o echipă care a adunat cinci victorii în campionat. Adevărul este că trupa lui Hristu Șapera execută de departe cel mai mic număr de aruncări din spatele semicercului.

În schimb, CS Otopeni se situează pe ultimul loc la capitolul precizie. Situație explicabilă prin faptul că jucătorii acestei echipe nu s-au pregătit corespunzător între meciuri. Astfel, nici numărul de reușite nu avea cum să propulseze mult mai bine formația "aviatorilor".

Primul tabel prezintă echipele în ordinea numărului de reușite pe meci:

 Pos   Echipa   M/Π
 1.   Gaz Metan Mediaș   9.4/21.5 
 2.   SCM U Craiova   8.3/21.8 
 3.   BC Timișoara   8.2/22.9 
 4.   BC Mureș   8.0/23.9 
 5.   CSM Oradea   7.7/21.0 
 6.   Energia Rovinari   7.2/22.9 
 7.   CSU Atlassib Sibiu   7.1/22.2 
 8.   BCM U Pitești   6.7/21.3 
 9.   Dinamo București   6.2/21.4 
 10.   BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc   6.1/21.4 
 11.   CSȘ Giurgiu   6.1/22.3 
 12.   U Mobitelco Cluj-Napoca   5.8/17.4 
 13.   CSU Asesoft Ploiești   5.6/19.0 
 14.   Politehnica Iași   5.6/19.1 
 15.   CS Otopeni   5.1/19.0 
 16.   CSM București   4.7/15.2

Al doilea tabel subliniază precizia cu care se aruncă în Divizia A:

 Pos   Echipa   Procentaj 
 1.   Gaz Metan Mediaș   43.6% 
 2.   SCM U Craiova   38.3% 
 3.   CSM Oradea   36.5% 
 4.   BC Timișoara   35.9% 
 5.   BC Mureș   33.5% 
 6.   U Mobitelco Cluj-Napoca   33.1% 
 7.   CSU Atlassib Sibiu   32.0% 
 8.   Energia Rovinari   31.6% 
 9.   BCM U Pitești   31.3% 
 10.   CSM București   30.7% 
 11.   CSU Asesoft Ploiești   29.6% 
 12.   Politehnica Iași   29.1% 
 13.   Dinamo București  29.0% 
 14.   BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc   28.5% 
 15.   CSȘ Giurgiu   27.4% 
 16.   CS Otopeni   26.9% 

Din punct de vedere individual, în mod cu totul surprinzător, pe prima poziție din punct de vedere al numărului reușitelor se situează Ionuț Hurjui. Component al ultimei clasate în Divizia A, acesta înscrie, în medie, trei coșuri de trei puncte pe meci.

Mike Jones, Nikita Khartchenkov și Jarrett Howell împart poziția a 2-a, având câte un meci mai puțin disputat decât Jason Forte.

În total, 12 jucători au în medie câte două coșuri de trei puncte marcate pe partidă.

 Pos   Jucător   Echipă   Reușite   MJ 
 1.   Ionuț Hurjui   Iași   27   9 
 2-4.   Mike Jones   Ploiești   23   8 
   Nikita Khartchenkov   Sibiu   23   8 
   Jarrett Howell   Mediaș   23   8 
 5.   Jason Forte   Mureș   23   9 
 6-7.   Craig Moore   Mediaș   22   8 
   Steve Ross   Craiova   22   8 
 8.   Milos Pesic   Oradea   22   9 
 9.   Uros Velickovic   Pitești   20   9 
 10-11.   Ray Kraemer   Giurgiu   19   9 
   LeVar Seals   Craiova/Giurgiu   19   9 
 12.   Zlatko Jovanovic   Timișoara   18   8 
 13-14.   Brandon Fields   Rovinari   17   9 
   Dino Erceg   Miercurea Ciuc   17   9 
 15.   Josh Brown   Dinamo   16   8 

Foto: Radu Roşca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!