Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

ASG 2013. Andrei Bădilă: ’’Mă simt onorat să particip pentru a doua oară la ASG’’

Gabi Pănoiu

Gabi Pănoiu
16.03.2013

Selecţionat în echipa Sudului, Andrei Bădilă este la al doilea ASG consecutiv după cel de anul trecut.

"Mă simt onorat să particip pentru a doua oară la ASG. Mulţumesc fanilor care m-au votat, care cred eu că au fost în număr destul de mare şi implicit celor de la Federaţie, sper să nu îi dezamăgesc. Favorit din lotul nostru să joace la ASG a fost Spencer (n.r. Spencer Dixon), sincer nu m-am aşteptat să fiu ales în detrimentul lui. Nu ţineam în mod deosebit să evoluez în ASG din acest an, dar dacă a fost să fie cu atât mai bine. Înainte de stabilirea loturilor nu mi-am făcut nici o speranţă că voi evolua în Meciul Stelelor", a încheiat Bădilă.

Foto: Răzvan Păsărică (www.rpressport.ro) 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!