Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Avancronica rundei a 29-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Avancronica rundei a 29-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Cu două  etape rămase din finalul acestui sezon regulat, cinci echipe continuă lupta pentru play-off, în timp ce ocupantele locurilor de podium sunt deja calificate indiferent de rezultatele următoare. Totodată, această etapă pune față în față primele două echipe clasate. Ultimele etape au fost pline de surprize, iar lupta pentru locurile de play-off va fi strânsă până în ultima etapă.

CSM Târgu Jiu – CSM Petrolul Ploiești – marți, ora 18:00, FRB TV

Acest duel se desfășoară între două echipe care și-au aflat deja clasarea. Indiferent de rezultatele pe care le vor obține în continuare, pentru Petrolul Ploiești și CSM Târgu Jiu vor fi rezultate de moral.

Târgu Jiu a câștigat la o diferență mare de scor ultima partidă cu Galați, iar principalii marcatori din acel meci, Cooper, Montgomery și Evans, vor conduce echipa și în acest duel, fiind cei mai în formă jucători de la Târgu Jiu în acest sezon.

Petrolul intră în această partidă după ce anterior a obținut un rezultat negativ pe teren propriu cu Rapid București. Ploieștiul a pierdut meciul la limită, iar principalii marcatori au fost Brkic și Codruț Dinu, românul care s-a obișnuit cu prestații de double digits în a doua jumătate de sezon.

CSU Sibiu – CSO Voluntari – marți, ora 18:00, FRB TV

CSU Sibiu s-a revanșat după înfrângerea surprinzătoare cu CSM Târgu Jiu și a câștigat ultimele două partide de foc cu liderul clasamentului, CSM Oradea, și cu o altă candidată la play-off, CS Vâlcea.

Sibienii păstrează șansele la play-off, dar sunt nevoiți să câștige măcar un meci din ultimele două rămase pentru a mai putea spera în continuare la un loc între cele mai bune echipe din campionat. În ultima partidă, Anthony Smith, cel care a condus echipa în acest sezon, a avut o prestație incredibilă. Acesta a reușit să înscrie 33 de puncte, la care a mai adăugat 15 recuperări și 5 pase decisive. El și Michael Randolph vor rămâne în continuare liderii ofensivi ai Sibiului.

CSO Voluntari traversează o perioadă bună, având în vedere calificarea în fazele finale ale competiției europene, ENBL. Ilfovenii vor avea un moral ridicat și vor lupta să obțină victoria chiar dacă au deja asigurat locul de podium la finalul sezonului regulat. Duelul cu CSU Sibiu va fi unul dintre meciurile de totul sau nimic ale etapei, după ce ambele echipe au avut prestații puternice în aceste ultime meciuri.

CSM Târgu Mureș – Corona Brașov – marți, ora 19:00, FRB TV

După victoria spectaculoasă din ultima partidă cu Vâlcea, în care tactica a fost bine pusă la punct, iar veteranii de la Mureș s-au ridicat la un nivel mare, Mureș are șansa să obțină o nouă victorie împotriva celor de la Corona Brașov. Disputa va fi foarte dificilă, întrucât și formația lui Florin Nini intră în această partidă după ce a obținut două victorii contra a două dintre cele mai bune echipe din Liga Națională, Craiova și Timișoara. Românul David Lăpuște a fost în mare formă în aceste victorii. În prima a reușit un double-double format din puncte și assist-uri, iar în a doua a fost aproape de o nouă performanță similară, fiind în double digits și obținând 8 assist-uri. Dacă va fi introdus în această partidă și i se vor acorda suficiente minute de joc, tânărul român are șansa să se dueleze cu unul dintre cei mai experimentați conducători din LNBM, Goran Martinic.

Dinamo București – CSM CSU Oradea – marți, ora 19:00, Prima Sport 2, Digi Sport 3

Dinamo va păși cu încredere, însă și cu precauție, în acest duel. Deși sunt cei mai în formă din campionat, bucureștenii sunt conștienți de dificultatea duelului și îl vor trata ca atare. Acestea sunt principalele puncte pe care și managerul general de la Dinamo le-a scos în evidență într-un interviu recent acordat site-ului nostru. Deși românii clubului din capitală au ieșit pe rând în evidență cu prestații solide sau chiar decisive, Stark este liderul echipei în acest moment. Acesta și-a menținut poziția în primii trei marcatori în majoritatea meciurilor. Victoriile celor de la Dinamo au fost de obicei un efort colectiv al întregii echipe, iar antrenorul Urbonas a reușit să-i mobilizeze pe toți, astfel încât fiecare a contribuit la succesele echipei.

Deși Oradea a făcut mai mulți pași greșiți în acest sfârșit de campionat, a reușit să se ridice după fiecare eșec și a continuat să arate de ce este liderul competiției. Derby-ul etapei cu Dinamo va fi unul de moral pentru formația lui Achim, care va termina sezonul regulat pe primul loc. Pentru orădeni, cele mai solide prestații au venit de la Nzekwesi, care a fost și principalul marcator din ultima victorie cu 20 de puncte și 7 recuperări.

SCM Craiova – Rapid București – marți, ora 19:00, FRB TV

Disputa dintre Craiova și Rapid va fi una dintre cele mai puternice din această etapă. Rapid București a ajuns la 8 victorii consecutive și a realizat revenirea sezonului. Înainte de aceste opt etape, nimeni nu ar fi preconizat o revenire atât de puternică care să-i asigure aproape un loc în play-off. Bucureștenii au a doua cea mai lungă serie de victorii, dar revenirea le aparține.

SCM Craiova, pe de altă parte, a avut parte de câteva etape dificile. Leii din Bănie au pierdut patru din ultimele șase partide, iar drumul lor către un loc de play-off a devenit nesigur. Un succes în partida cu Rapid i-ar aduce mai aproape de obiectivul propus. Dacă nu vor câștiga această întâlnire, șansele lor la play-off sunt serios puse în pericol.

SCM Timișoara – FC Argeș Pitești – miercuri, ora 18:00, Prima Sport 2, Digi Sport 3

SCM Timișoara a câștigat meciul cu CSO Voluntari la o diferență uriașă, iar apoi a pierdut confruntarea cu Corona Brașov la o diferență de 10 puncte. Aceste rezultate antitetice au ridicat semne de întrebare cu privire la potențialul bănățenilor, care, în același timp, au arătat că au un potențial imens, dar au și pierdut surprinzător cu o echipă din a doua jumătate a clasamentului.

FC Argeș Basketball a pierdut ultimele două confruntări. Piteștenii sunt primii sub linia locurilor de podium și îi așteaptă o nouă provocare cu o echipă care se află pe loc de play-off și are nevoie obligatorie de victorie pentru a-și atinge obiectivul, anume locurile de play-off. Underwood și Lewis au fost cei mai în formă oameni ai ultimelor partide și tot ei vor fi cel mai probabil și liderii din această etapă.

BC Steaua București – CS Vâlcea – miercuri, ora 20:00, Prima Sport 2, Digi Sport 3

CS Vâlcea este favorită în acest meci, deși a pierdut patru din ultimele cinci etape contra echipelor puternice care țintesc locurile din play-off. Pentru formația de pe Valea Oltului urmează o confruntare care va decide dacă își merită sau nu până la urmă șansele la play-off. Vâlcea și-a întărit nu demult lotul, dar ceea ce părea să fie un basm cu final fericit, a devenit pentru olteni o poveste în care au pierdut majoritatea confruntărilor dificile. Dacă nu vor câștiga cu Steaua, atunci deznodământul va fi clar pentru ei.

Steaua București este echipa care a produs cea mai mare surpriză a ultimelor etape. Aceasta a câștigat pe terenul Oradiei și este pregătită să continue șirul de victorii. Trei succese consecutive are formația din capitală în acest moment, iar dacă va câștiga, poate surclasa Vâlcea în clasament.

CSO Voluntari – CSM Târgu Mureș – joi, ora 19:00, restanța din runda 28, FRB TV

CSO Voluntari și CSM Târgu Mureș vor desfășura restanța din runda a 28-a joi. Pentru cele două formații va fi, așadar, o săptămână încărcată. CSO Voluntari a câștigat ultimele nouă partide directe cu Târgu Mureș, iar acum are șansa să ajungă la un număr format din două cifre, dacă Mureșul nu va sparge această serie.

*Foto: CSO Voluntari/Facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!