Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

AVANCRONICĂ. SCM Craiova – Gaz Metan Mediaș

Bogdan Gabriel

Bogdan Gabriel
15.03.2011

Sala Sporturilor Ion Constantinescu din Craiova, va găzdui miercuri, 16.03.2011 ora 18:00, meciul dintre ocupantele locurilor 13 și 3 al diviziei A masculin, respectiv formația gazdă, SCM Craiova și Gaz Metan Mediaș, meci contând pentru etapa a XXVI a a actualei ediții de campionat. Disputa va fi arbitrată de către o brigadă formată din Vinaşi Doru, Anica Alexandru și Podar Bogdan, comisar din partea Federației Române de Baschet fiind desemnat Daneţiu Nicolae.

Partida din turul campionatului disputată la Mediaș a fost câștigată fără probleme de gazdele de atunci, la 20 de puncte diferență, scor 89 – 69, locul în clasament al echipelor spunând aproape totul despre meciul ce se va desfășura în Bănie.

Echipa din Mediaș pornește ca favorită, într-o dispută ce este destul de importantă pentru formația lui Bruno Soce, întocmai pentru a aborda Playoff-ul dintr-o poziție cât mai convenabilă, cât pentru baschetbaliștii lui Adrian Budurean, partida pare să fie una extrem de dificilă, istoricul competițional evidențiind acest fapt, formația din Bănie nereușind să câștige niciuna dintre cele cinci partide susținute până în momentul de față în compania medieșenilor.

Fără conducătorul de joc de peste ocean, Brock Gillespie, SCM Craiova mai are ceva probleme, Kenneth Simms accidentându-se în meciul de la Târgu Mureș, neștiindu-se dacă va putea evolua la potențialul său maxim, el fiind o piesă de bază în formația craioveană.

SCM Craiova este în continuare fără victorie în acest an, câștigând doar cinci meciuri din 25 de partide, în timp ce baschetbaliștii din Mediaș au 19 victorii din 25 de meciuri disputate.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!