Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Badnjarevic: "Trebuie să jucăm mai bine decât am făcut-o cu Clujul"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
14.05.2012

Finala campionatului 2011-2012 se apropie cu paşi mari. Miercuri, BC Timişoara şi CSU Asesoft Ploieşti vor fi faţă în faţă în primul meci al luptei pentru trofeul de campioană. Chiar dacă timişorenii au mai pierdut o finală, pe cea din 2009 şi tot cu Asesoft, alb-violeţii au încredere că pot scrie istorie în acest an.

Antrenorul Predrag Badnjarevic a vorbit despre disputa cu Asesoft ca despre cel mai greu test al echipei sale din acest sezon, însă e convins că Timişoara are puterea să treacă de ploieşteni.

E cel mai dificil adversar pe care îl puteam întâlni. Presiunea e puţin mai mare pe noi. Ştim totul despre cum se joacă aceste meciuri din playoff şi sper să jucăm suficient de bine încât să câştigăm. Unele lucruri pot fi diferite de ce a fost în campionat. Faptul că i-am învins de 3 ori nu înseamnă nimic. Am arătat că putem să jucăm împotriva lor. Desigur, acum sunt o echipă mult mai puternică, au câştigat toate meciurile din playoff. Sunt nişte echipe schimbate. Totul e deschis şi oricare echipă poate câştiga. Trebuie să jucăm mai bine decât am făcut-o cu Clujul pentru că Asesoft joacă mai bine decât U. Putem spune că Ploieştiul e favorită şi pentru că joacă a 9-a finală consecutivă. Mulţi jucători de acolo au ajuns în finale, mulţi au jucat împreună în aceste finale, la fel şi antrenorul. Noi sunt altfel. Mulţi dintre noi sunt la prima finală şi asta ar putea fi o mică problemă. Dar nu e mare lucru. E o provocare mare pentru noi şi sunt sigur că vom da totul ca să câştigăm. 

Tehnicianul timişorenilor a încercat să explice unde ar putea fi momentele cheie ale jocului.

Nu există un singur aspect important. Orice contează, dar aşa cum s-a văzut şi până acum, e foarte important să ne apărăm bine. Dacă îi lăsăm să îşi facă jocul ofensiv vom avea mari probleme. Dacă nu îi ţinem sub 70-75 de puncte va fi foarte dificil. Asesoft are o rotaţie mai mare, dar ştim asta, nu e ceva nou. Până acum ne-am descurcat, să vedem ce va fi şi în finală.

Badnjarevic a făcut din nou apel la fanii bănăţeni, pe care îi cheamă din nou la sală.

Aştept şi vreau ca fanii să ne ajute. Şi nu doar eu, ci întreaga echipă. Cred că am dovedit de-a lungul sezonului că merităm sprijinul lor, că luptăm pentru ei, pentru acest oraş şi pentru echipă.

Primul joc al finalei are loc miercuri, de la ora 20:00 şi va fi transmis de Digisport.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Aklete :

    hai Timisoara!
    Daca se va arbitra corect sigur putetzi cashtiga!

    cu 13 ani în urmă (14.05.2012) Raspunde
  • dorutim :

    Suntem aici!
    Fanii vor fi la sala, ca de obicei! Indiferent de scor si de arbitraj, noi ne iubim echipa! Si asa cum o stim, va da totul pe teren, iar noi vom asigura postul numarul sase al echipei...

    cu 13 ani în urmă (14.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!