Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC CSU Sibiu câștigă și returul cu CSM Ploiești și se califică în sferturile Cupei României

BC CSU Sibiu câștigă și returul cu CSM Ploiești și se califică în sferturile Cupei României

BC CSU Sibiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României. Trupa lui Dan Fleșeriu a făcut o repriză excelentă pe terenul lui CSM Ploiești și a reușit să se impună și la retur cu scorul de 80-65.

Partida de la Ploiești a avut o primă parte echilibrată. În startul jocului cele două echipe s-au succedat la conducere. Gazdele s-au dus la o posesie lungă în urma unui coș al lui Vaughn. Pratt a neutralizat avansul adversarilor, după un coș de trei  puncte. Lucas Tohătan avea să fie ultimul marcator din primul sfert și ducea scorul la 18-16 în favoarea echipei sale. Actul secund a început cu aceeași desfășurare ca primul. Evan Fitzner marca o triplă la jumătatea sfertului și BC CSU Sibiu avea pentru prima dată două posesii avantaj, 27-23. Din acel moment oaspeții nu au mai cedat conducerea. Tot o triplă a lui Fitzner făcea cea mai mare diferență dintre cele două formații, 7 puncte, 36-29. Până la pauză ploieștenii nu au reușit să reducă semnificativ din deficit, astfel la cabine se intra cu scorul de 37-31.

Evan Fitzner a deschis repriza secundă cu o nouă triplă. Sibienii au completat startul bun de repriză cu un coș de la distanță venit de la Uță și scorul devenea 45-35. Magdevski a oprit seria bună a adversarilor. Gazdele au strâns din nou scorul după un coș de 3 puncte al lui Popa, 47-42. Lucas Tohătan a avut un răspuns identic. Elevii lui Dan Fleșeriu nu au mai cedat din avantajul format din două cifre și conduceau cu scorul de 61-48 la finalul sfertului trei. Nimic nu s-a schimbat nici în prima parte a actului decisiv. Tamulis ducea scorul la 70-56 și Mihai Popa solicita timp de odihnă. Jocul gazdelor nu a avut un reviriment și finalul a fost unul liniștit pentru echipa sibiană, care avea 6 puncte în plus, încă după primul joc. Meciul de la Ploiești avea să se încheie cu scorul de 80-65 în favoarea lui BC CSU Sibiu.

Justas Tamulis a fost din nou omul meciului cu 23 de puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive. Evan Fitzner a venit de pe bancă cu 19 puncte. Rareș Uță a terminat în double-double, 14 puncte și 13 recuperări iar Monyea Pratt a contribuit cu 13 puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive.

Bogdan Popa a fost cel mai bun jucător al gazdelor cu 19 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă. Kwame Vaughn a terminat cu 12puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive iar Andrej Magdevski cu 10 puncte, 7 recuperări și 6 pase decisive.

foto: BC CSU Sibiu

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu undercat _ :

    superb
    efort. Meci jucat in 6.5 oameni practic. Fara sa fi vazut ce s-a intamplat efectiv pe teren, pare un super meci reusit de echipa. Ma bucur sa vad ca Tamulis se simte bine si pare a fi revenit la forma avuta inainte de a ne parasi. Fitzner, confirma in continuare cu prestatii foarte bune. Pratt oscilant, dar meciul acesta pe plus si statistic Uta a facut iar un meci bun. Nu stiu daca Dragoste e doar intr-o pasa proasta sau e in varf de forma :). In orice caz, treaba buna facuta deocamdata, felicitari.

    cu 2 ani în urmă (28.09.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!