Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC CSU Sibiu învinge pe SCM Timișoara după prelungiri, după ce a avut și 15 puncte în față

BC CSU Sibiu învinge pe SCM Timișoara după prelungiri, după ce a avut și 15 puncte în față

BC CSU Sibiu a câștigat acasă cu SCM Timișoara după prelungiri în etapa a 7-a din turul grupei A în LNMB. Scorul a fost 100-96 (31-20, 21-28, 15-19, 17-17, 16-12). Gazdele au condus la 15 puncte în prima repriză, dar oaspeții au revenit și au trecut în față în sfertul patru. A fost egalitate la finalul timpului regulamentar și Chatman a fost decisiv pentru gazde în prelungiri, cu 10 din cele 16 puncte înscrise de galben-albaștri în cele cinci minute suplimentare.

BC CSU Sibiu a început partida cu Randal Falker, Lucas Tohătan, Rolland Torok, Jordan Chatman și Isaiah Philmore. SCM Timișoara i-a avut în primul cinci pe Nikola Pesakovic, Troy Franklin Jr, Alexandru Coconea, Milos Komatina și Amaury Gorgemans.

Pesakovic a deschis scorul cu o liberă transformată din două, iar Philmore punea pe tabelă primele puncte ale gazdelor. Franklin a reușit prima triplă după care au urmat trei minute în care timișorenii nu au găsit drumul spre coș. Falker a marcat șase puncte la rând (coș cu fault), iar Torok semna prima reușită de la distanță a sibienilor. Philmore și Jordan au dus run-ul gazdelor la 13 puncte pentru 15-4, iar Dragan Petricevic cerea primul timeout al partidei. Franklin a oprit seceta din atacul oaspeților. Philmore a înscris 8 puncte într-un minut și jumătate, timp în care bănățenii au marcat doar două, iar scorul devenea 23-8. A fost rândul lui BC CSU să aibă peste două minute fără coș înspre finalul sfertului, iar triplele lui Franklin i-au apropiat pe alb-violeți la 26-18. Tohătan a răspuns cu o reușită de afară, iar Popa și Paliciuc stabileau scorul primei pauze, 31-20.

Cooper și Popa au marcat primii în sfertul secund, cu patru puncte pentru american și șase pentru tânărul de la SCM (o triplă și trei libere). S-au dat multe faulturi la aruncările de la distanță, astfel că au fost serii de trei libere. Bănățenii au avut din nou două minute fără coș, iar Falker, Philmore și Torok au refăcut ecartul de 15 puncte. Urma un nou timeout al oaspeților, Komatina a oprit seceta din atacul lor și Dan Fleșeriu cerea primul său timeout. Brown și Pesakovic au înscris din spatele semicercului și la jumătatea sfertului scorul era 43-36. Au urmat aproape două minute în care doar Falker a înscris, patru puncte. Timișorenii s-au apropiat la cinci lungimi după alte reușite de afară ale lui Komatina și Brown, plus liberele lui Mirkovic. Finalul de sfert a adus mai puține puncte, iar scorul la pauza mare era 54-48.

Franklin a marcat primul după revenirea de la vestiare, din spatele semicercului, iar Chatman și Philmore duceau formația gazdă la +5. Sibienii au avut două minute fără coș, în care Gorgemans și Komatina au strâns din nou diferența la o lungime. Era rândul bănățenilor să nu marcheze aproape două minute, iar Cooper, Torok și tripla lui Tohătan au dus scorul la 65-57. Ultimele trei minute ale sfertului le-au aparținut oaspeților, care au avut un run de 8 puncte și după trei sferturi tabela arăta egalitate, 67-67.

S-a înscris puțin în debutul sfertului patru, cu gazdele ducându-se la două puncte în față în două rânduri. Galben-albaștrii marcau din semicerc, în timp ce Mirkovic și Brown scuturau plasa de la distanță și îi readuceau pe alb-violeți la conducere după mult timp. Bănățenii s-au dus la +4 după o nouă triplă semnată de Mirkovic și Fleșeriu cerea timeout. Au urmat mai mult de trei minute fără punct pentru bănățeni, timp în care Philmore i-a dus pe sibieni la conducere cu cinci puncte consecutive, 81-80 cu două minute și jumătate până la final. Gazdele nu au mai găsit drumul spre coș două minute, având câteva greșeli. Brown a reușit o intercepție și i-a dus pe oaspeți în față, după care au fost ratări. Cooper a egalat cu o liberă și a dus Sibiul la conducere cu 84-82, iar Mirkovic a egalat la 84 după ce Falker a ieșit cu 5 faulturi. Finalul a fost fragmentat, cu întreruperi și ratări, iar scorul după 40 de minute era 84-84 și s-a intrat în prelungiri.

Chatman i-a dus pe „vulturi” în față, Komatina a egalat și Dragoste muta avantajul în tabăra oaspeților. Cooper a egalat și Mirkovic făcea 88-90. Chatman a scuturat plasa de afară și a dus Sibiul în față, dar gazdele l-au scăpat din nou pe Komatina liber sub coș și acesta a înscris după ce a ratat în prima fază. Cooper i-a dus din nou pe galben-albaștri în față și Pesakovic egala cu o liberă transformată. Au urmat greșeli în ambele părți și Chatman a mai reușit o triplă pentru 96-93 cu mai puțin de jumătate de minut până la final, iar timișorenii cereau timeout. Franklin a transformat o liberă din două și era rândul gazdelor să ceară timeout. Torok a mărit diferența la patru lungimi de la linia de fault, iar Franklin făcea 98-96. Chatman a pus suta pe tabelă, prin libere, iar ultima aruncare a oaspeților nu și-a găsit ținta. BC CSU Sibiu s-a impus cu 100-96 și obține a 4-a victorie în acest campionat, în timp ce pentru timișoreni este a 5-a înfrângere.

Isaiah Philmore a fost coșgheterul partidei cu 26 de puncte (8 recuperări). Pentru BC CSU Sibiu au mai înscris: Cooper 20 de puncte (7 recuperări), Falker 15 puncte (în double-double cu 14 recuperări), Chatman 12 puncte, Tohătan 10, Torok 9, Jordan 4 puncte (5 recuperări, 13 assist-uri), Engi Rosenfeld 2 puncte și Paliciuc 2.

Adam Mirkovic și Troy Franklin Jr. au fost cei mai buni marcatori ai învinșilor cu câte 21 de puncte, plus 5 recuperări, respectiv 5 assist-uri. Pentru SCM Timișoara au mai înscris: Komatina 16 puncte (în double-double cu 10 recuperări), Brown 11 puncte (8 recuperări), Pesakovic 9 puncte (6 assist-uri), Popa 8 puncte, Dragoste 6 și Gorgemans 4.

*foto: Dragoș Dumitru

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!