Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC CSU Sibiu l-a transferat pe Rareș Uță

BC CSU Sibiu l-a transferat pe Rareș Uță

În plină campanie de transferuri, BC CSU Sibiu a început să își contureze lotul pentru sezonul 2021-2022. Mai întâi, galben-albaștrii l-au păstrat pe Lucas Tohătan, principalul jucător U23 al echipei, iar apoi l-au repatriat pe Mirel Dragoste.

Astăzi, 1 iulie, CSU Sibiu a anunțat transferul celui de-al treilea jucător care va evolua sub comanda lui Dan Fleșeriu. Este vorba de Rareș Uță, baschetbalist în vârstă de 23 de ani, care va începe al treilea sezon în România.

 

⛹️‍♂️Lui 𝑹𝒂𝒓𝒆𝒔̦ 𝑼𝒕̦𝒂̆ i-am făcut 𝐛𝐮𝐥𝐞𝐭𝐢𝐧 de 𝐁𝐂 𝐂𝐒𝐔 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮, pentru sezonul următor! 🎽După mai multe 𝒔𝒆𝒛𝒐𝒂𝒏𝒆 petrecute în...

Posted by BC CSU Sibiu on Thursday, July 1, 2021

Pivotul de 2,12 metri a jucat pentru U-BT Cluj-Napoca în ediția 2019-2020, iar apoi a plecat la BCM U FC Argeș Pitești. În stagiunea 2020-2021, Uță a înregistrat medii de 3.7 puncte și 2.3 recuperări în puțin peste zece minute petrecute pe parchet. Jucătorul originar din Târgu Mureș a cucerit medalia de bronz alături de formația argeșeană, care s-a impus cu 2-0 împotriva lui CSO Voluntari.

Înainte de a juca în țara noastră, Rareș Uță a evoluat pentru Unicaja Malaga, Coviran Granada, CB Valladolid și Zornotza Saskibaloi Taldea.

*foto: Facebook – BCM U FC Argeș Pitești

15 comentarii la aceasta stire:
  • pipzn :

    Interesant
    de vazut cum va evolua sub comanda d-nului Fleseriu acum ca am cam vazut cum a fost sub cea a d-nilor Silvasan si Costescu. S-ar putea sa avem o surpriza placuta.

    cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Eu l-am văzut
      cu așa mare încredere cînd a venit la Cluj, la fel ca pe Olah. Chiar nu mi-a plăcut modul cum au fost tratați de staful tehnic. Am sperat ca odată ajunși la alte echipe să crească în joc și să devină jucători de bază la națională. Din păcate, se pare că a devenit obișnuință la jucătorii români foarte înalți să creadă că doar înălțimea le aduce locul de titular. Deși au mobilitate mult mai mare decît avea Ghiță Mureșan, nu au învățat și alte lucruri de la el. Mă mir cu atît mai mult, cu cît au fost școliți afară și așteptam altă atitudine de la ei. Probabil au revenit în țară prea devreme ... Uite că Ema Cățe avînd șansa ( și ambiția) să joace afară a devenit no 1 la națională. Și cîte speranțe mi-am pus în tripleta Cățe, Olah, Uță !

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu DND :

    Interesantă
    Și bună mutarea din punctul meu de vedere, nu am mai avut de mult un jucător roman de profilul acesta bonus se eliberează un post de străin la pozițiile 3/4,

    cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Hmm
      Rolli ce a fost 2 sezoane? A fost un 4 versatil, care deseori era folosit și ca centru...
      Rămâne de văzut cât de important va fi rolul pe care-l va juca în echipă Uță.

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu DND:

      Aici
      Nu suntem de acord, consider că sunt 2 jucători complet diferiți (anul trecut am avut nevoie de JJ și Coop, anul acesta doar de "Coop" probabil ), Torok a fost folosit de conjunctură și foarte rar pe 5

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Ok
      Să vedem dacă Uță ajunge la 25 min și 10p pe meci.

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu DND:

      Probabil
      Dragoste + Uță = 25 minute și 10 puncte

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @
      În cazul ăsta eu unul nu aș fi făcut schimbul...

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    Bun!
    Mă bucur mult pentru Uță. Am considerat de multă vreme că cel mai bine ar crește sub comanda lui Fleșeriu (părere bazată pe niște observaii personale). Cred că e un transfer bun și util pentru Sibiu. Nu vă va dezamăgi.

    cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu /z/z/z:

      .
      Paliciuc și Dragoste au făcut cele mai mari progrese la Sibiu, Torok a făcut și el cel mai bun sezon anul acesta, deci ma aștept ca și Uta sa aibă un sezon bun și rol mai important.
      Deja avem 2 romani U23+, oare vom juca cu 5 străini?

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      Uta
      nu mai e under 23. A împlinit 23 în decembrie.

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    cand a jucat la CJ
    mi s-a parut un jucator moale, lent, fara masa, unskilled, tot ce vrei pe partea negativa.

    s-a schimbat ceva de atunci?

    sa-l compari macar cu Rolii Torok, din orice perspectiva ai privi, e pur si simplu exagerat. Rolli Torok e jucator de baschet totusi :D

    cu 2 ani în urmă (02.07.2021) Raspunde
  • uplifter :

    Sibiu
    Interesant cum a ajuns la Sibiu știut fiind ca acolo nu se joaca pe pivoți.
    Iar la Pitești asta se făcea foarte bine.
    Pe de alta parte la bani Sibiul nu se poate bate cu Piteștiul, foarte interesant.

    cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Hmm
      Acum că Watson e jucător liber, poate fi o opțiune de român la Pitești, mă gândesc...
      Disclaimer: acesta nu este nici măcar un zvon, e doar un gând personal.

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    • Benjamin:

      Super tare. @gyke
      Ne-ai prea obisnuit cu zvonurile si acuma trebuie sa pui disclaimere ca sa stie lumea cum sa interpreteze cele spuse de tine 😄

      cu 2 ani în urmă (02.07.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!