| Minute | 40:45 |
| Puncte | 32 |
| Pase decisive | 6 |
| Recuperari | 15 |
| Eficienta | 44 |
BC Mureș a câștigat prima repriză a meciului cu CSU Asesoft Ploiești, contând pentru etapa a 13-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin, cu scorul de 47-36.
Formația ardeleană a început meciul mai bine și s-a desprins treptat cel mai mare avantaj dobândit fiind de 14 lungimi, consemnat în ultimul minut al sfertului 2.
Elevii lui Srecko Sekulovic au înscris zece coșuri din spatele semicercului în primele 20 minute de joc efectiv. Aceștia au un procentaj fantastic la acest procedeu, fiind de 71.4%.
JuJuan Cooley a conectat de trei ori de la distanță din cinci încercări, în vreme de Jason Forte și Flavius Lăpuște au marcat câte două. Liviu Dumitru, Calvin Watson și chiar Virgil Stănescu au câte o astfel de reușită.
Pivotul lui BC Mureș, Virgil Stănescu, a marcat primul său coș din afara semicercului în actuala ediție de campionat.
În replică, CSU Ploiești are 4/7, adică 57%, la trei puncte, iar la aruncările de două puncte și la linia de pedeapsă are procentaj mai modest.
500 de meciuri și 16 ani pe bancă: povestea celor mai longevivi antrenori d...
Dinamo București își respectă statutul de favorită și câștigă cu CSU Sibiu
CS Vâlcea a bifat al patrulea succes consecutiv în meciurile directe cu FC...
Cristian Achim: „Suntem într-o perioadă foarte grea”
Dinamo București își respectă statutul de favorită și câștigă cu CSU Sibiu
CSM CSU Oradea rămâne singura echipă neîvinsă din LNBM
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!