Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
BC Timba Timişoara va debuta în noul an, pe teren propriu, în sferturile de finală ale Cupei României, împotriva celor de la BCM U Piteşti. „Urșii” au trecut în optimile de finală în dublă manșă de CS Universitatea Cluj Napoca, în vreme ce argeșenii au făcut instrucție cu Gaz Metan Mediaș, echipă pe care Timba a învins-o în LNBM, în ultima etapă din 2014.
Gruparea de pe Bega a avut doar trei zile de pauză, în perioada Crăciunului, antrenându-se inclusiv în perioada Revelionului. După o perioadă în care au fost urmăriți constat de ghinioane, galben-negrii vor juca în sfârșit în formulă completă, ultimul indisponibil, Ivan Miskovic, fiind apt după ce suferise o entorsă la unul dintre antrenamente.
Față de cei din Pitești, care au cedat în ultimele două dispute, Timba Timișoara are un moral mai bun, fiind victorioasă în ultimele două dispute date în campionat. Adversarii de astăzi din sala „Constantin Jude” din Timișoara s-au mai întâlnit de cinci ori până acum, câștig de cauză având de fiecare dată gruparea din Trivale. În ultimul joc dintre cele două, Piteștiul a câștigat în fieful echipei lui Bogdan Murărescu cu scorul de 90-83.
Înfruntarea va avea loc astăzi, de la ora 20, în sala „Constantin Jude” din Timișoara.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Cristian Achim recunoaște că Voluntari a fost echipa mai bună: „Voluntari a...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
U-BT Cluj-Napoca se desprinde în semifinala cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
1 comentariu la aceasta stire:
victorie=califcare
cu 10 ani în urmă (05.01.2015) RaspundeMi-e greu sa cred ca vom rata calificarea daca vom castiga astazi. Avem incredere in voi. HAI BCA!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!