Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM Timișoara și SCM U Craiova închid etapa în LNBM

BCM Timișoara și SCM U Craiova închid etapa în LNBM

BCM Timișoara și SCM U Craiova închid etapa a doua a LNBM. Meciul se va disputa luni (21.10) la ora 18:30 în sala Constantin Jude din Timișoara.

Ambele grupări sunt echipe de tradiție în baschetul românesc, astfel s-au întâlnit de 33 de ori pe parcursul ultimului deceniu. Timișoara a câștigat de 20 de ori, în timp ce Craiova doar de 13.

În prima etapă SCM U Craiova a dispus de CSU Sibiu cu scorul de 75 la 74. Craiovenii au arătat că sunt o echipă solidă și au invins vicecampioana României la capătul unui meci strâns desfășurat în mare parte sub semnul echilibrului. Echipa antrenată de Aco Todorov putea să incheie partida în sfertul 3, când a înregistrat un avans de 11 puncte, însă a avut o cădere, cădere care a permis Sibiului să revină în joc.

Din punct de vedere statistic craiovenii au fost cel mai eficienți cât timp pe teren se aflau Omari Gudul și Monyea Pratt.

Ca jucător u 23, Todorov îl folosește pe Dragoș Diculescu, tânărul a adunat peste 31 de minute în partida din prima etapă.

De cealaltă parte, SCM Timișoara a pierdut destul de clar duelul cu BCM U Pitești din prima etapă. Timișorenii nu și-au găsit deloc ritmul de joc și au fost învinși, pe teren propriu, cu scorul de 84 la 71. Jucătorii lui Dragan Petricevic au suferit la capitolul mingi pierdute, aceștia au terminat partida cu 18 turnovers. Jucătorii responsabili cu organizarea în teren au fost cei cu cele mai multe mingi pierdute, Nikola Pesakovic cu 4, Troy Franklin cu 4 și Mirel Dragoste cu 3.

Sârbul Adam Mirkovic a arătat o formă deosebită în prima partida, acesta a terminat cu 100% la aruncările din acțiune (4/4 la 2 puncte, 3/3 la 3 puncte) pentru un total de 18 puncte în doar 20 de minute de joc. Acesta a fost și cel mai eficient jucător al timișorenilor cu 20 la eficiență și +5 la capitolul +/-.

Pentru Craiova cheia jocului va fi intensitatea în apărare, fiind clar faptul că, momentan, Timișoara suferă la capitolul organizare ofensivă. În timp ce Dragan Petricevic trebuie să găsească o soluție pentru ca elevii săi să obțină mai multe aruncări deschise și să își creeze mai multe situații de mismatch.

Fanii vor putea urmări partida în direct la televizor pe Digi Sport 3 și Digi Sport 3 HD.

*foto: facebook SCM Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!