Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
BCM U Pitești a anunțat despărțirea de unul dintre baschetbaliștii străini, în pragul startului Grupei Roșii din faza a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Este vorba despre jucătorul croat Zvenko Buljan, cu care s-a ajuns la un accord comun pentru încetarea contractului.
„Am luat decizia de a ne despărți de Z. El a sosit la Pitești pentru a ne ajuta deoarece treceam printr-o perioadă mai puțin fericită din punct de vedere al accidentărilor. A fost de real folos pentru BCM U. Am obținut trei victorii importnate cu el în teren și țin să îi mulțumesc pentru modul profesionist prin care s-a achitat de sarcinile în această lună. Luăm în calcul o eventuală colaborare cu el pentru sezonul următor”, a spus Florin Nini, pentru site-ul oficial al clubului.
Buljan a fost adus de urgență la Pitești, după accidentarea suferită de Tony Bishop. Buljan a jucat în cinci partide la BCM U Pitești, în care a strâns medii de 8,8 puncte, 4,8 recuperări și 1,8 pase decisive în aproape 19 minute pe meci.
După despărțirea de Buljan, Piteștiul rămâne cu 7 jucători străini: Jonathan Person, Jahii Carson, Ivan Siriscevic, Mladen Jeremic, Tony Bishop, Maksym Korniienko și Maksim Sturanovic.
*foto: facebook BCM U FC Argeș Pitești
U-BT Cluj-Napoca începe cu dreptul semifinala cu FC Argeș Basketball
CSM Oradea câștigă fără probleme meciul doi cu Voluntari și este la un pas...
Joi, 25 aprilie, încep cele două semifinale ale Ligii Naționale de Baschet...
CSM Oradea câștigă fără probleme meciul doi cu Voluntari și este la un pas...
U-BT Cluj-Napoca începe cu dreptul semifinala cu FC Argeș Basketball
Joi, 25 aprilie, încep cele două semifinale ale Ligii Naționale de Baschet...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!