Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U Pitești își măsoară forțele cu U Banca Transilvania

Paul Olar

Paul Olar
07.11.2014

Liga Națională

Etapa VI

Sala Sporturilor Trivale

Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 17:45

4-1 Fișa meciului 2-3

BCM U Pitești are parte de o nouă confruntare dificilă în Liga Națională de baschet masculin. Elevii lui Hristu Șapera se duelează sâmbătă, 8 noiembrie, cu U Banca Transilvania, într-o dispută ce contează la etapa cu numărul VI și transmisă în direct de către postul Digi Sport.

Cu un bilanț de patru victorii și un eșec, argeșenii ocupă poziția secundă în clasament. Aceștia se bucură de un debut de sezon productiv, în care au răpus nume precum BC Mureș Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș sau SCM U Craiova. De asemenea, fosta câștigătoare a SuperCupei României a trecut de BC Timba Timișoara, însă nu a emis pretenții în fața Energiei Rovinari.

Practic, Piteștiul propune o formație nouă, al cărei ritm este dictat de către baschetbaliștii străini. Printre aceștia menționăm pe Marko Sutalo, Ronald Ross sau Stevan Milosevic. Ultimul amintit a primit totodată distincția de MVP al etapei a-III-a și promite să le facă viață grea clujenilor în spațiul de trei secunde.

Dacă tot am ajuns la oaspeți, putem afirma cu tărie că startul de sezon nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor transilvănene. U repurtat două victorii și trei înfrângeri, situându-se astfel pe locul șase. Totodată, Silvășan și compania au pierdut primul joc din EuroChallenge, 84-77, cu campioana Austriei, Gussing Knights.

Singura veste bună de partea clujeană este revenirea lui Sean Barnette, sportiv ce s-a confruntat cu o ruptură musculară. El s-a întors pe parchet în partida cu Knights, contabilizând 18 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă. Pe lângă Barnette, probleme pot pune Piteștiului și Andrei Mandache, Darius Hargrove sau Mihai Silvășan.

Întorcându-ne la partida de mâine, observăm un avantaj statistic de partea grupării din “Trivale”. BCM a răpus pe U în ultimele patru dueluri consemnate din noiembrie 2013 și până în prezent. Bilanțul general ține însă cu Banca Transilvania, care conduce cu 16-7.

Întâlnirea va fi condusă de o brigadă alcătuită din Alexandru Olaru, Ciprian Stoica, Sorin Drugău, pe când comisar a fost desemnat Stelian Bănică.

*Foto: Andor Marton

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    U BT
    Dificila doar pentru noi ca nu stim sa castigam!

    cu 9 ani în urmă (07.11.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!