Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Baschet Club Timișoara a obținut cea mai convingătoare victorie externă în acest debut de sezon, scor 86-60, la Pitești, asupra lui BCM U din localitate.
Diferența atât de mare, la un moment de 36 lungimi între cele două protagoniste, a fost posibilă datorită modului în care Leii din Banat au executat pe faza ofensivă.
Astfel, BC Timișoara a contabilizat 11 coșuri de trei puncte dintr-un total de 15 aruncări efectuare. Așadar, un procentaj senzațional, de 73%, cu atât mai impresionant cu cât numărul execuțiilor a fost relativ mare.
În raport, BCM U Pitești a avut doar 5/27 la acest procedeu. Adică 19%! De aici rezultă un plus de 18 puncte pentru bănățeni în condițiile executări a 12 asemenea aruncări mai puțin.
Un alt aspect în care Timișoara a fost net superioară este aruncarea liberă. Oaspeții au găsit numeroase soluții de a ajunge la linia de pedeapsă pentru a pune puncte ușoare pe tabela de marcaj.
Elevii lui Predrag Badnjarevic au avut 29/37 la acest procedeu, adică 78%. În schimb, Pitești a totalizat 11 din 14 încercări, pentru un procentaj similar, 79%. Astfel rezultă o diferență deloc de neglijat de 18 puncte în favoarea vizitatorilor.
În aceste condiții timișorenilor nu le-a fost de mare nevoie aruncarea de două puncte, unde oaspeții de sâmbătă au avut doar 12 reușite pentru 43%. Totuși, alb-violeții au avut procentaj mai bun decât adversarul la acest procedeu.
Un aspect care trebuie să îi dea de gândit lui Tudor Costescu se referă la capitolul recuperări. BC Timișoara a câștigat acest duel cu 43-29. Așadar, pe teren propriu, echipe piteșteană a avut cu 14 recuperări mai puțin decât adversarul.
O situație interesantă se leagă de faptul că gazdele au avut superioritate la recuperările ofensive: 14-5. Situația a fost cu totul diferită la cele defensive, 38-15 pentru Timișoara.
Observăm, așadar, faptul că sub panoul Timișoarei s-au disputat 52 de recuperări, iar la celălalt capăt doar 20. Această situație vine să confirme procentajul mizer al echipei piteștene la aruncările din acțiune în acest meci: 22/70 - 31%. Așa nu se poate câștiga pe teren propriu.
Această situație reflectă faptul că, cel puțin deocamdată, venirea la echipă a lui Damien Kinloch, autor a 5 puncte și 5 recuperări (patru ofensive) în 21 minute de joc înainte de a fi descalificat, nu are impactul scontat. Sau acel șoc la care probabil fanii piteșteni sperau.
Foto: Felix Cuceanu
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!